1949: se înfiinţează Institutul pentru Specializarea şi Perfecţionarea Cadrelor de Medicină şi de Farmacie · institutul face primul curs de anestezie, înfiinţat de prof. dr. Theodor Burghele, rectorul institutului · 1957: I.S.P.C.M.F. este înglobat Institutului de Medicină şi Farmacie · 1958: Marea Adunare Naţională, înfiinţând titlul de „medic emerit al RPR”, îl defineşte pe acesta ca fiind „un cadru medical de tip nou” care „aplică în mod consecvent concepţiile și metodele cele mai înaintate în teoria și practica organizării sănătăţii oamenilor muncii” · 1949-1959: arhitectul Henriette Delavrancea Gibory (pe atunci la Institutul de Proiectări Construcţii) pune în plan şi coordonează construirea Spitalului Clinic Fundeni, dat în folosinţă în 1959 · la înfiinţarea spitalului, ministru al sănătăţii şi prevederilor sociale este chirurgul Voinea Marinescu (1954-1966) · Spitalul Fundeni este specializat de la început în patologia dificilă cardio-vasculară, hepatică, renală, digestivă, hematologică şi este centru al învăţământului de specializare şi perfecţionare a cadrelor medicale, la început pe model sovietic.
Autor al câtorva sute de publicaţii ştiinţifice, al câtorva capitole de tratate din specialitatea terapiei intensive, prof. dr. George Litarczek a pus bazele experimentale și teoretice ale anesteziei și reechilibrării hidroelectrolitice. Tot el a aplicat şi dezvoltat la noi metoda hipotermiei pentru intervențiile pe cord deschis, formând la Spitalul Fundeni o școală de anestezie și terapie intensivă de înaltă clasă. Cariera şi-a început-o ca medic de reanimare la Spitalul Colţea (1950-1957), dar a lucrat apoi întreaga viaţă ca medic primar şi şef de secţie ATI la Spitalul Clinic Fundeni (1960-1995), în paralel fiind profesor la Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila.
Spitalul Clinic Fundeni începe să funcţioneze…
„S-a deschis în ’59, în toamnă-iarnă, cu epidemia de gripă, atuncea s-a deschis Fundeniul. Şi noi ne-am mutat în 1 martie 1960, la câteva luni după ce l-au deschis. Au fost gata şi suficiente facilităţi ca să poţi să muţi o clinică de chirurgie, că nu te poţi muta aşa, în nişte ziduri goale – la etajul 7 era un amfiteatru splendid!… Şi la Fundeni am avut un foarte mare avantaj: arhitecta care a transformat închisoarea în insitut de ftiziologie era [Henriette] Delavrancea, Gibory-Delavrancea, fata lui [Barbu Ştefănescu] Delavrancea, sora Cellei Delavrancea. Şi ea era arhitectă şi era o arhitectă foarte bună. Şi [ministrul] Voinea ne-a pus pe noi în legătură cu ea şi noi ne-am făcut încăperile în spital exact aşa cum am vrut, adică de la început am conceput, cu ideile noi care apăruseră, cu zona de îngrijire postoperatorie, de îngrijire intensivă lângă blocul operator, o serie de chestii foarte progresiste şi pe care Voinea le-a inclus şi în toate spitalele din provincie. Spitalele din provincie, când au fost făcute, au fost făcute în ideea de a avea o secţie ca de terapie intensivă, îi zicea <Secţie de reanimare>. Deci, ideea [era] încă dinainte de ’60 şi cine a implementat-o tot Voinea a fost. Şi dacă spitalele judeţene au secţii [de astea] – că secţiile s-au înfiinţat prin lege ca secţii de-abia în ’72 – deci, spitalele erau construite în anii ’60 şi ceva, dar au fost aşa făcute ca să primeacă <un ceva> care s-a născut efectiv de-bia în ’72. […]
Domnule, cine nu ştie zice: <Voinea a fost comunist>, nu ştiu ce… Dom’le, o fi fost comunist, nu mă interesează, dacă face ce trebuie. […] Şi, plus de asta, n-a lovit pe nimeni, nu a degradat şi nu a lovit decât în cei care o meritau, adică cine n-avea diplomă, cine n-avea şcoală, cine nu făcea faţă profesional şi aşa mai departe. A promovat foarte mult şi Bucureştiul, dar a promovat foarte mult şi spitalele din provincie. Peste tot în anii ăia existau nişte chirurgi, foarte mulţi elevi de-ai profesorului Hortolomei, elevi ai unor şcoli chirurgicale şi de medicină internă foarte mari. A salvat anumiţi profesori, de-alde [Iuliu] Haţieganu şi nu ştiu ce, de care se luase partidul şi-i dăduse afară; [Voinea] i-a pus înapoi sau în orice caz i-a scos din zona negativă în care spiritul destructiv comunist acţionase. Comunismul, dacă a făcut ceva rău e că a inversat valorile, aia a fost!”
Primele operaţii pe cord, cu hipotermie
„Chirurgul [Dan] Setlacec, care era între altele şi unul dintre cei mai buni prieteni ai mei din domeniul medical – dacă nu chiar cel mai bun –, a început să fie promovat în chirurgia cardiacă şi cu el am făcut primele operaţii pe cord deschis, cu circulaţie oprită în hipotermie, în ’57. Deci, răceam bolnavul la 27 de grade, să-i scadă metabolismul şi consumul de oxigen, îi întrerupeam circulaţia; îi deschidea inima, corecta ce era de corectat în interior, cosea la loc şi totul trebuia să dureze sub 8-10 minute. […] Ce mai pot să spun, ce am făcut în Fundeni, în Fundeni am făcut învăţământ de anestezie, deci practic am dezvoltat practica, chirurgii au progresat enorm de mult, au putut să facă anestezie pusă la punct.
Terapia intensivă interdisciplinară am făcut-o în ’78, după cutremurul din ’77 când am primit ajutor din partea Crucii Roşii germane – la intervenţia prietenilor mei – 2 milioane de mărci, aparatură şi instrumentar venite direct cu camionul în curtea Fundenilor, adică am obţinut o treabă care era, cred, imposibil oricui s-o facă! De acord la treaba asta a fost tandemul [Ceauşeştilor], unul din ei, ori [Nicolae] Ceauşescu, ori ea [Elena], au dat aprobarea ca să poată să vină ajutorul, ţintit, direct în curtea Fundeniului. Şi practic mi-am putut dota clinica cu aparatură de ultim răcnet pentru treaba respectivă. S-a reparat spitalul, iar când s-a reparat secţia de Terapie Intensivă era dotată la zi cu tot ce vrei, cu paturi moderne, cu instalaţie centrală de gaze – aia o făcusem deja la toate terminalele -, cu monitorizare, cu defibrilatoare, cu tot-tot-tot ce trebuia! […]
Am umplut ţara de anestezişti, 1000 de oameni au trecut pe la mine, fie pe specializare, fie la perfecţionare. Din ’73, când s-au făcut secţiile de anestezie, singurul curs de specializare era la Fundeni!”
[Interviu de Octavian Silivestru, 2014]
