Pe lângă epidemia de coronavirus au apărut recent conflicte politice noi, iar sancţiunile reciproce şi „incidentele verbale” între actorii principali din economia globală sunt îngrijorătoare – a declarat vineri ministrul ungar al afacerilor externe şi comerţului exterior, la reuniunea de la Hamburg a Consiliului Europei. În înregistrarea video a discursului său, publicat pe pagina sa de socializare, Péter Szijjártó a spus că el reprezintă o ţară din Europa Centrală unde oamenii ştiu că „geografia determină poziţia ţărilor, iar acest lucru nu poate fi modificat”. Péter Szijjártó a adăugat că maghiarii au învăţat „lecţiile istoriei” şi au tras concluziile care se impun. „Iar concluzia cea mai importantă este: când se desfăşoară un conflict între Est şi Vest, Europa Centrală în general are de pierdut” – a spus ministrul ungar de externe, subliniind că „nu mai vrem să fim perdanţi”. De aceea, pentru noi este de dorit o relaţie între Est şi Vest pragmatică, bazată pe dialog – a accentuat ministrul ungar de exterrne. „Vreau să spun clar că nu suntem deloc interesaţi în declanşarea unui nou război rece” – a precizat Péter Szijjártó, care a adăugat că organizaţii precum Consiliul Europei au de jucat un rol semnificativ în realizarea dialogului între Est şi Vest. Şeful diplomaţiei ungare a promis că Ungaria va face tot ce îi stă în putinţă pentru a ajuta şi a sprijini Consiliul Europei. Péter Szijjártó a menţionat că pandemia oferă o oportunitate pentru dialogul între Est şi Vest, întrucât scopul de a salva viaţa oamenilor necesită o strânsă cooperare./ademeny/ilapadat
(MTI – 21 mai)