Restricţii de trafic în Ungaria

Realizator: Accesul camioanelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone nu va fi permis pe teritoriul Ungariei în perioada Rusaliilor catolice. Restricţia este valabilă din această seară, de la ora 23:00 până luni la aceeaşi oră, anunţă purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, comisar şef Laura Bondar:
Laura Bondar: În perioada menţionată, şoferii automarfarelor vor avea obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, până la finalizarea intervalului pentru care au fost stabilite restricţii de circulaţie pe drumurile publice din Ungaria. Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea va ţine permanent legătura cu autorităţile de frontieră din Ungaria în vederea dispunerii unor măsuri comune pentru fluidizarea traficului la ridicarea restricţiilor. Precizăm că în intervalul orar respectiv traficul de călători şi autoturisme prin punctele de trecere a frontierei se va desfăşura în condiţii normale, iar Poliţia de Frontieră a dispus toate măsurile aflate în competenţă pentru derularea unui trafic fluent şi asigurarea unui control operativ şi eficient./lcoman/ilapadat

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (22 mai)