Ungaria a ridicat restricţiile de intrare pentru românii care deţin certificat de imunizare împotriva COVID – după o decizie similară a României. Începând de aseară, cetăţenii români vaccinaţi pot intra în Ungaria fără a mai fi nevoit să stea în izolare sau să prezinte teste negative la COVID – a scris pe Facebook şeful diplomaţiei ungare, Péter Szijjártó. Vineri, România a plasat Ungaria pe lista verde în clasificarea privind situaţia epidemiologică, astfel încât cetăţenii ungari nu mai au restricţii la intrarea în ţara noastră./eendrefy/sdm2
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 mai)