În 21 mai 2021, la numai 61 de ani, colegul nostru, actorul Bogdan Caragea, s-a stins după o boală grea pe care a înfruntat-o în ultimul an.
Născut în 1960, în satul Brădiceni din județul Gorj, a urmat cursuri de vioară la Liceul „Dante Alighieri” din București, apoi Institutul de Teatru din Târgu-Mureș, pe care l-a absolvit în 1987. A fost actor la Theatrum Mundi din București în perioada 1990 – 1993, iar între 1991 și 2007 a jucat la Teatrul Național de Operetă din București.
A fost, din 2007, director de producție la Teatrul de Stat Constanța. În același timp, a fost prezent pe scena constănțeană, în mai multe roluri memorabile. Cel mai recent rol al său, o creație foarte apreciată de public a fost în „Testosteron”, de Andrzej Saramonowicz, regia Traian Şoimu.
În ultimii ani, a mai putut fi văzut pe scenă în rolul Contelui Almaviva din „Nunta lui Figaro”. Tot la Teatrul de Stat Constanța a regizat spectacolele „Escrocii” de Robert Lamoureux și „Omul, bestia şi virtutea” de Luigi Pirandello, în care a și jucat.
Ne vom despărți de Bogdan Caragea miercuri, 2 iunie. La ora 10:30 va fi depus la Biserica Sfântul Ilie – Gorgani din București, iar slujba de înmormântare va avea loc la ora 12:00. Cortegiul funerar va pleca apoi către cimitirul parohial „Negro-Ponte” – Eroilor din Voluntari.
Transmitem condoleanțe familiei, colegei noastre Luiza Sarivan, care i-a fost alături cu toată grija și dragostea ei! Ne vom aminti cu drag de colegul nostru, actorul Bogdan Caragea. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească!
„În timp ce noi plângem pierderea unui prieten,
alții sunt fericiți că îl întâlnesc în spatele cortinei.” – John Taylor