Consiliul Concurenței a declanșat o investigație care vizează un posibil comportament anticoncurențial al unor companii care au depus oferte de activități de proiectare și execuție pentru realizarea unui centru de furnizare servicii electronice al Ministerului de Interne. Consiliul deține indicii că respectivele companii s-ar fi înțeles asupra prețurilor de vânzare sau de cumpărare și împărțirea pieței serviciilor. De asemenea, Consiliul Concurenței a primit o sesizare din piață de la unul dintre ofertanți privind posibile practici anticoncurenţiale ale companiilor participante la licitația organizată de Ministerul de Interne./pvelisar
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 25 mai)