Medicul Cătălin Denciu a fost premiat de OMS, după ce și-a riscat viața încercând să-și salveze pacienții din incendiu

Realizator: Medicul Cătălin Denciu, care şi-a riscat viața pentru în luna noiembrie, pentru a-i salva din incendiu pe pacienţii internaţi la secţia ATI a Spitalului din Piatra Neamţ, a fost premiat ieri, alături de colegii de breaslă din întreaga lume, de Organizaţia Mondială a Sanataţii. În discursul de deschidere a Adunării Mondiale a Sănătăţii, directorul general al OMS, Tedros Ghebreyesus, a precizat că astfel organizaţia îl onorează pe medicul român pentru sacrificiul său.
Tedros Ghebreyesus: Medicul Cătălin Denciu este specialist în terapie intensivă în România. Era de gardă în noiembrie anul trecut, îngrijind pacienți cu COVID-19, când un incendiu a izbucnit în spital. Zece pacienți au murit în incendiu și, încercând să îi salveze pe alții, doctorul Denciu a suferit arsuri grave pe 40% din corp. Astăzi îl onorăm cu un premiu pentru serviciul său, pentru sacrificiul pe care l-a făcut și pentru exemplul pe care l-a dat.
Realizator: Medicul Cătălin Denciu a afirmat că primeşte premiul în numele personalului medical din România şi din toată lumea, aflat în linia întâi de luptă în numele tuturor pacienţilor COVID care au cunoscut suferinţele bolii şi în numele familiilor personalului medical. Medicul Cătălin Denciu se află în continuare internat într-un spital din Belgia, unde se recupereaz în urma arsurilor suferite. El a fost declarat în această ţară „Eroul anului 2020”.#HUN./rpatulea/pvelisar

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (25 mai)