Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden şi preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, se vor întâlni la Geneva pe 16 iunie, a anunţat marţi Casa Albă. „Cei doi lideri vor discuta o serie întreagă de probleme urgente, în timp ce încercăm să restabilim predictibilitatea şi stabilitatea relaţiilor SUA-Rusia”, a declarat secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaki. Joe Biden a declarat anterior că doreşte ca Vladimir Putin să înceteze să mai încerce să influenţeze alegerile din SUA, să stopeze atacurile cibernetice dinspre Rusia asupra reţelelor SUA, să stopeze să mai ameninţe suveranitatea Ucrainei şi să îl elibereze din închisoare pe criticul Kremlinului, Aleksei Navalnîi. Oficialii ruşi au declarat pentru Reuters că apreciază acest summit ca fiind o oportunitate de a auzi direct de la Joe Biden care este poziţia SUA, după ce surtse apropiate de guvernul rus au declarat că sunt mesaje amestecate dinspre noua administraţie a SUA./mbaciu
REUTERS – 25 mai