Jurnaliștii Cătălin Tolontan și Mihai Toma de la Libertatea au fost chemați la DIICOT, pentru a fi audiați în legătură cu o plângere depusă de primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă. Acesta a fost vizat de mai multe investigații ale ziarului, care arătau legăturile unor personaje din Primărie cu clanurile de interlopi.
Președintele Consiliului Național al PSD, Vasile Dîncu, spune la RFI că regretă episodul Băluță-Tolontan: ”Îmi pare rău că se ajunge la asemenea situații. Cred că justiția va hotărî cel mai bine dacă are sau nu are dreptate primarul. Pe de altă parte, eu sunt unul din creatorii, alături de Mona Muscă, legii 544 a liberului acces la informații. Această lege în ultima vreme am văzut că a fost destul de deformată, ar trebui revigorată la noile condiții, pentru că nu se mai respectă nici transparența și atunci s-ar putea să existe întotdeauna suspiciune și din partea administrației prea mare și din partea presei”.
”Eu cred că aici fiecare răspunde singur, primarul știe cel mai bine ce s-a întâmplat acolo și și-a luat o responsabilitate. Nu este aceasta atitudinea noastră față de presă, atitudinea generală, strategică, a noastră față de presă. Problema este însă una care a ajuns în justiție și acolo poate fi cel mai bine rezolvată (…). Am văzut numai în presă ceea ce s-a vorbit despre asta, nu am apucat să vorbim, cred că o să vorbim la BPN-ul din această dimineață și despre tema aceasta”, precizează liderul social-democrat.
https://www.rfi.ro/politica-134312-vasile-dincu-baluta-tolontan-libertatea
Autor Cosmin Ruscior
RFI – 24 mai