Parchetul European (EPPO) îşi începe activitatea de la 1 iunie, iar sarcina acestuia va fi anchetarea şi punerea sub acuzare în cazul fraudării fondurilor europene, precum şi în cazul altor infracţiuni la adresa intereselor financiare ale UE sau a evaziunii fiscale transfrontaliere – a declarat miercuri, la o conferinţă de presă, comisarul european pentru valori şi transparenţă, Vera Jourová. Vicepreşedintele Comisiei Europene a precizat că EPPO este primul organism independent al UE care garantează protecţia banilor contribuabililor din Uniunea Europeană împotriva fraudei şi corupţiei. Vera Jourová a adăugat că, sub conducerea fermă a procurorului general european, Laura Codruţa Kövesi, Parchetul European îi va demasca pe infractorii care vor frauda fondurile europene. Vera Jourová a mai spus că rolul EPPO va fi deosebit de important, mai ales acum, când fiecare eurocent al fondului de redresare de 750 de miliarde de euro va trebui utilizat pentru ieşirea din criza cauzată de pandemia de coronavirus. În etapa de început a funcţionării sale EPPO se va concentra pe această sarcină. Parchetul European, cu sediul la Luxemburg, este un organism independent al UE, care a fost creat în mai multe etape succesive. În fruntea EPPO a fost numită Laura Codruţa Kövesi, fost procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie din România. 22 de state ale UE sunt membre ale EPPO. Irlanda, Ungaria, Polonia şi Suedia nu au aderat la acest organism, dar o pot face oricând, iar Danemarca a anunţat clar că nu va adera la Parchetul European./ademeny/pvelisar
(MTI – 26 mai)