Implicațiile deturnării unui avion european de către Belarus continuă să facă valuri în presa internațională, care manifestă totodată interes și pentru combaterea pandemiei globale, procesul de pace din Orientul Apropiat și negocierile climatice din cadrul Consiliului European.
Agenţia Europeană pentru Siguranţa Aviaţiei a recomandat miercuri tuturor companiilor aeriene care au curse către și dinspre UE să evite spațiul aerian belarus, cu excepția situațiilor de urgență, informează agenţia Reuters. Tot miercuri a reacționat în premieră președintele belarus Alexandr Lukaşenko denunţând reacţiile internaţionale la deturnarea avionului drept „atacuri” care depăşesc „linii roşii”. El susține că a acţionat „legal”, negând că a deturnat avionul pentru a aresta un opozant, semnalează cotidianul belgian Le Soir. O explicație cu atât mai puțin credibilă cu cât publicația ucraineană Evropeiska Pravda ne înștiințează că un alt jurnalist auto-exilat e amenințat de același regim. Alina Malinovskaia, prezentatoare belarusă a televiziunii Belsat, s-a adăpostit în Ucraina după ce şase colegi ai ei fuseseră arestaţi. Ea a fost sunată de un anchetator care a ameninţat-o că întreaga familie îi va fi arestată și ținută în detenție până când va reveni în ţară. Nu întâmplarea face ca două ziare de pe continente diferite să publice câte un articol cu titluri aproape identice: Belarus supune UE „unui examen pe care nu-și permite să-l pice”. În SUA The Washington Post scrie că replica UE trebuie să fie cea mai puternică posibilă și că liderii europeni par a fi înțeles acest lucru. „Izolarea Belarusului de spațiul aerian european va fi cu certitudine o lovitură dură pentru dictatura est-europeană fără ieșire la mare”. În definitiv, deturnarea a fost „un atac direct contra idealului european”; „dacă cetățenii UE pot fi luați ostatici în scopuri politice de un stat non-UE, libera circulație e în primejdie”. Al doilea ziar care examinează tema „examenului” e britanicul The Financial Times. Și el consideră că replica UE a fost „atipic de decisivă; măcar de data aceasta UE a răspuns rapid și incisiv”. Dar „problema mai mare a politicii externe UE e Rusia, în privința căreia blocului îi lipsește o strategie”. Ideea franceză a unui „reset” cu Kremlinul nu a prins, iar dacă polonezii, balticii și suedezii „consideră Rusia o amenințare existențială, celelalte state membre o văd ca pe o ocazie comercială și geopolitică”. Similar abordează chestiunea și editorialul cotidianului The Wall Street Journal, dar din perspectiva relațiilor ruso-americane, titrând: „Putin îl deturnează pe Biden pentru o întâlnire”. „Chiar așa. La două zile după ce interpusul domnului Putin în Belarus” a făcut ce a făcut, „dictatorul rus e recompensat cu o promovare simbolică a statutului său global”. „Gambitul domnului Lukașenko a fost atât de riscant și de provocator, încât trebuie să fi avut măcar aprobarea tacită a patronului său de la Kremlin”.
Pe frontul pandemiei par a fi monopolizat dezbaterea neajunsurile campaniilor de vaccinare europene. La Libre Belgique speculează că vaccinarea ar putea deveni obligatorie în Franţa după ce Academia de Medicină a țării a propus acest lucru, deoarece „va fi foarte dificil să obţinem înainte de sfârşitul verii o rată de acoperire care să asigure o imunitate colectivă suficientă pentru a controla epidemia”, una pe care „măsurile individuale şi colective sunt incapabile s-o controleze în timp”. Și în Belgia, Comitetul Consultativ de Bioetică a afirmat că „obligaţia de a te vaccina trebuie să facă obiectul unei dezbateri”. Între timp, Ungaria a demarat o campanie naţională de vaccinare special pentru romi, transmite Radio Kossuth Budapesta. Guvernul ungar a explicat că „disponibilitatea de vaccinare e scăzută în comunităţile de romi”, care „se tem de virus, însă se tem şi de vaccin, întrucât în comunităţile lor izolate, dar numeroase se răspândesc multe zvonuri și puţine informaţii credibile ajung la ei”. În Regatul Unit re-impunerea selectivă a carantinei în localitățile în care predomină varianta indiană, în plin proces de redeschidere națională, a reușit să unească presa de stânga și de dreapta împotriva guvernului. Editorialul liberalului The Guardian denunță „încă o debandadă de toată frumusețea” provocată de dispozițiile confuze ale cabinetului. Lipsa de comunicare și colaborare între guvern și autoritățile locale a marcat începutul pandemiei, iar acea greșeală e acum repetată. Practic s-a impus „p formă mai ușoară de carantină”, dar măsurile „au apărut, pur și simplu, neanunțate, pe site-ul guvernului”, luând prin surprindere autoritățile locale și milioanele de cetățeni afectați. Și editorialul cotidianului conservator The Telegraph condamnă „carantina [instituită] pe furiș” sau „pe ușa din dos”. În plus, interdicțiile de călătorie și autoizolarea le sunt impuse și indivizilor complet vaccinați. „Or, dacă a fi complet vaccinat nu este un pașaport către normalitate, atunci ce Dumnezeului este?”
În Orientul Mijlociu continuă turneul secretarul american de stat Antony Blinken, relatează ziarul turc Milliyet. După Israel și Palestina, a ajuns în Egipt, urmând apoi Iordania. „Șeful diplomației americane speră să consolideze cu ajutorul Egiptului armistițiul fragil dintre Israel și Hamas. Egiptul și Iordania sunt aliați-cheie ai SUA și au acorduri de pace cu Israelul, permițându-le să medieze între Israel și palestinieni”, explică ziarul italian La Repubblica. Din Franța, Les Echos detaliază că SUA au adoptat „o politică a pașilor mărunți în patru puncte: angajament absolut față de securitatea Israelului; reconstruirea legăturilor și sprijinirea poporului palestinian și a conducerii lui; garanția că asistența internațională ajunge în Gaza spre beneficiul populației, nu al Hamas; reducerea riscului de noi conflicte”. Făcând o analiză a consecințelor recentului conflict, The Financial Times conchide că acesta a transformat radical statu-quo-ul în Orientul Mijlociu. „Israelul luptă acum cu o revoltă palestiniană pe trei fronturi: Hamas în Gaza, palestinienii cu cetățenie israeliană și palestinienii din Cisiordania și Ierusalimul de Est”. Astfel, s-a terminat acum cu „ideea că ocupația ar fi ajuns cumva să fie o chestiune bătută în cuie, pe care palestinienii fuseseră forțați s-o accepte”. O altă analiză găsim în publicația israeliană The Jerusalem Post, conform căreia „stânga [globală] și Hamas îl ajută pe Netanyahu”. Premierul israelian „pe viață” era pe punctul de a fi detronat de un nou guvern, cuprinzând „și stânga și dreapta, și evrei și arabi”, un „experiment curajos”. Hamas ar fi început conflictul nu doar pentru a se impune politic în fața Autorității Palestiniene, ci și pentru că nu suporta ideea unei prezențe arabe în guvernul Israelului, ajutându-l astfel indirect pe Netanyahu. Același efect îl obțin involuntar și progresiștii din întreaga lume care se grăbesc să condamne Israelul ignorând aportul Hamasului la criză, întrucât dau apă la moară dreptei israeliene. În SUA, The New York Times apreciază că atât timp cât Netanyahu și președintele palestinian Mahmoud Abbas rămân la putere „orice compromis serios e imposibil”. Drept pentru care „e vital ca Biden să ia măsuri urgente pentru revigorarea posibilității soluției celor două state”. Fără o asemenea „speranță viabilă la orizont” situația drepturilor palestinienilor se va agrava constant și va genera la rândul ei o radicalizare a audienței globale. În SUA progresiștii încep deja să compare situația palestinienilor cu abuzurile poliției contra afro-americanilor și cu tratamentul aplicat indigenilor de puterile coloniale, ceea ce poate prevesti o polarizare a Partidului Democrat, mergând până la scindare. Cu alte cuvinte, în joc sunt „interesele de securitate națională [ale SUA] în Orientul Mijlociu și viitorul politic al facțiunii de centru a Partidului Democrat”.
Presa europeană e preocupată mai degrabă de eșecul Consiliul European de a conveni asupra chestiunii climei. „În ce privește clima, nu există un acord între liderii europeni privind distribuirea între țări a efortului de reducere a emisiilor. Spre deosebire de proiectul de concluzii al Consiliului, discuția a dus la ștergerea din document a oricărei referiri la partajarea eforturilor privind emisiile din transporturi, construcții și agricultură”, anunță agenția italiană Ansa. „Vom reveni asupra acestei probleme odată ce Comisia își va fi prezentat propunerile”, a conchis președintele Charles Michel, deși Comisia însăși aștepta de la Consiliu „indicații suplimentare” privind pachetul climatic pe care-l va prezenta în iulie. Disensiunile privind „cine ar trebui să plătească preţul distrugerii climei” sunt sintetizate de premierul ungar Viktor Orbán, citat de agenția MTI: „potrivit unui grup de ţări, cei care trebuie să plătească sunt oamenii, sub formă de impozit pe combustibil, pe carburanţi şi pe locuinţe. Celălalt grup de state – inclusiv toată Europa Centrală – spune că preţul distrugerii climei trebuie plătit de cei vinovaţi, adică marile companii”. Poziție împărtășită și de preşedintele bulgar Rumen Radev, conform publicației Darik: „Lipsa unor măsuri suplimentare pentru protejarea ţărilor precum Bulgaria înseamnă că statele bogate devin şi mai bogate, iar cele sărace chiar mai sărace şi necompetitive. Pentru a se ajunge la implementarea deciziei sunt necesare investiţii serioase, care trebuie asigurate de cei ce ne împing în această direcţie, deoarece Bulgaria nu are resurse”. Site-ul european Politico consideră că Polonia dă din nou tonul îndărătniciei climatice, observând că „noua eră a politicii climatice UE aduce mult cu cea veche”. „Ceilalți lideri UE au fost reticenți să se certe cu polonezii și aliații lor, convenind asupra unei declarații finale anoste și lipsite de politici concrete”. Portalul european EUobserver vorbește însă de o „ciocnire a liderilor UE” pe tema atingerii neutralității climatice. Miza e includerea clădirilor și transportului rutier în schema de tranzacționare a emisiilor. Ea e „cheia de boltă a politicii climatice, întrucât poluatorii plătesc pentru a compensa daunele provocate, oferind astfel stimulente economice pentru reducerea emisiilor”. ONG-ul Carbon Market Watch a avertizat însă că „extinderea pieței carbonului la clădiri și transporturi nu va reduce emisiile în aceste sectoare, ci riscă să destabilizeze piața”. Extinderea „va muta povara reducerii poluării de la industrie la consumatori”, iar creșterea cu câțiva cenți per litru la pompa de benzină și mărirea costului de încălzire e improbabil să diminueze cererea, apreciază ONG-ul citat de EUobserver.
(Andrei Suba, RADOR)
