În cadrul Galei Premiilor UNITER, ajunsă la cea de-a XXIX-a ediție, vor fi oferite distincții spectacolelor care au avut premiera în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2020. Juriul de nominalizări a fost alcătuit din criticii de teatru Oana Cristea Grigorescu, Claudiu Groza și Cristina Rusiecki.
La categoria Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic, Teatrul Naţional Radiofonic Radio România are două producții nominalizate: Totul e bine când… se termină de Andreea Tănase și Viața dăunează grav sănătății, scenariul radiofonic de Gavriil Pinte.
Totul e bine când… se termină de Andreea Tănase. Adaptarea radiofonică, regia artistică şi sound design: Mihnea Chelaru. Muzica originală: George Marcu. În distribuție: Nicoleta Lefter și Cristian Iacob. Regia de montaj: Florin Bădic. Regia de studio: Janina Dicu. Redactor: Oana Cristea Grigorescu.
Producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune, care face parte din programul Debut dramaturgic la teatrul radiofonic prin care este lansat, anual, un tânăr dramaturg promițător aflat la începutul carierei. Andreea Tănase a lucrat la piesa sa de debut în cadrul rezidențelor Drama5 organizate de teatrul independent Reactor de Creație și Experiment Cluj, iar textul a fost montat în premieră absolută în același spațiu teatral, în regia lui Radu Nica în stagiunea 2019-2020. Totul e bine când…se termină este o falsă comedie, inspirată de criza de cuplu de la mijlocul vieții. În răspăr cu ceremonialul nunții, cuplul în criză organizează… o petrecere de divorț. Dialogul alert, cu umor cinic pe alocuri, imprimă ritmul piesei și o recomanda pentru o producție sonoră.
Viața dăunează grav sănătății. O biografie poetică după viața și opera lui Lucian Vasilescu. Scenariul radiofonic și regia artistică: Gavriil Pinte. În distribuție: Mihai Constantin, Irina Olariu. Cu participarea poetului Lucian Vasilescu. Regia de montaj: Radu Verdeș și Robert Vasiliță. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Sound design: Tom Brânduș. Muzica originală și regia muzicală: Andrei Miricescu. Redactor și coordonator de proiect: Magda Duțu. Producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune.
Spectacolul urmează un traseu din care mai fac parte și alte biografii poetice purtând semnătura lui Gavriil Pinte (Arta Popescu – după viața și opera poetului Cristian Popescu, Ochii Arhanghelului din vis – o biografie poetică a lui Mihai Eminescu, după un ciclu de poeme de Liviu Ioan Stoiciu ș.a.).
„Lucian Vasilescu este unul din cei mai importanți poeți în viață ai literaturii române, iar operele sale au un pronunțat caracter dramatic, acreditând un personaj de o rafinată și onestă teatralitate, o oralitate ludică spectaculoasă, de trubadur medieval și cântăreț-textier-salahor al unui cabaret metafizic, ceea ce-l recomandă obligatoriu pentru un spectacol teatral radiofonic. […] Viața dăunează grav sănătății este viața unui poet aflat în fața poemului scris sau încă nescris și-n fața colii de hârtie «pe care încă nu s-a ușurat nicio poezie», viața unui poet cu deliciile și chinurile scriiturii”, așa își motiva Gavriil Pinte alegerea subiectului.
Alături de spectacolele Teatrului Național Radiofonic, este nominalizată și producția independentă a Asociației Art No More, București – Insomnia, scenariul, documentarea și regia: Robert Bălan (Proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național).
Lista cu premiile Senatului UNITER și toate nominalizările pentru Premiile Galei UNITER 2021, este pe www.uniter.ro.
RADOR (27 mai)