Departamentul de arhivă al Serviciului de Securitate din Ucraina (SBU) a transmis Cehiei dovezi arhivistice digitalizate cu privire la represiunile împotriva cehilor organizate în perioada Uniunii Sovietice – anunţă centrul de presă al SBU. Potrivit instituţiei ucrainene, este vorba despre 8.000 de fișiere de arhivă referitoare la reprimarea cehilor și a cetățenilor cehoslovaci. Cu toate acestea, subliniază SBU, documentele de arhivă referitoare la comunitatea cehă din Crimeea, precum și din anumite teritorii ale regiunilor Doneţk și Luhansk nu sunt acum disponibile pentru procesare, din cauză că aceste zone se află sub ocupaţie. Partea ucraineană a explicat că aceste documente ale NKVD-KGB vor deveni parte a unui site despre procesul împotriva profesorilor cehi din 1931 de la Harkiv. „Pentru Republica Cehă și pentru Ucraina, cooperarea arhivistică în studiul paginilor comune de istorie are un potențial semnificativ în domeniul diplomației culturale” – a menţionat centrul de presă al Serviciului ucrainean de Securitate. „Descoperirea și publicarea în spaţiul public a arhivelor organelor represive ale regimului totalitar permite societăților cehe și ucraineană să se înțeleagă mai bine. Iar aceasta este cheia dezvoltării unor relații bilaterale puternice” – a declarat Andri Kohut, directorul arhivei SBU./sdan/aionescu
www.hromadske.ua – 29 mai