PORTRET: Actorul şi regizorul Clint Eastwood – starul filmelor western

Luni, 31 mai, actorul, regizorul, scenaristul de film, producătorul, compozitorul şi interpretul american Clint Eastwood împlineşte 91 de ani.


de Răzvan Moceanu

Clinton Eastwood (jr.) s-a născut la 31 mai 1930, în San Francisco, SUA, fiind fiul contabilului Clinton Eastwood și al soției acestuia, Ruth.

În perioada recesiunii economice, tatăl său a fost nevoit să lucreze ca vânzător într-o benzinărie și apoi să călătorească prin țară împreună cu familia sa, în căutare de lucru.

În cele din urmă, familia Eastwood s-a stabilit în Oakland.

Tânărul Clint Eastwood, un copil timid și introvertit, a frecventat nu mai puţin de zece școli, pentru ca, în cele din urmă, să încheie liceul, în anul 1948.

În această perioadă a lucrat ca tăietor de lemne, fochist sau vânzător la benzinărie.

În anul 1951 îşi va satisface stagiul militar la Fort Ord, unde a activat timp de doi ani ca instructor de înot. Pe când era înrolat în armată, avionul în care călătorea s-a prăbuşit în Oceanul Pacific, la nord de San Francisco. În urma acestui accident a fost grav rănit, fiind unul dintre puţinii supravieţuitori.

AFP PHOTO (Photo by – / AFP)

Tot în armată îl va cunoaşte pe David Janssen, viitorul interpret al lui Richard Kimble din serialul „Fugitive”, care i-a propus atleticului Eastwood – 1,93 m înălţime – să-și încerce și el norocul la Hollywood.

Clint va semna un contract pe 6 luni cu Universal Pictures, perioadă în care va frecventa un curs de actorie gratuit.

În anul 1955 joacă în roluri minore, ca asistent de laborator în producția „Revenge of the Creature”, iar în „Tarantula“ va juca în rolul unuia dintre piloții de avioane cu reacție care luptă cu napalm împotriva unui păianjen uriaș.

Însă fiindcă rolurile importante se lăsau aşteptate, în anul 1957, lucrează din nou ca instructor de înot, parcurgând o perioadă de dificultăţi financiare serioase.

Spre finalul anului 1957, obţine un contract pentru o perioadă scurtă de timp, cu societatea de filme RKO Pictures, care însă avea să părăsească la scurtă vreme domeniul producției cinematografice.

În anul 1959, Clint Eastwood va obţine un rol important – cowboy-ul Rowdy Yates – în serialul de televiziune „Rawhide“, în care va apărea în nu mai puţin de 217 episoade timp de 6 ani.

În anul 1964, regizorul italian Sergio Leone a filmat western-ul cu buget redus „A Fistful of Dollars” („Un pumn de dolari“), un remake al lui „Yojimbo” de Akira Kurosawa, în care l-a distribuit pe Eastwood, în rolul unui aventurier, onorariul plătit fiind de 15.000 de dolari. După ce a primit critici nefavorabile din partea specialiştilor, filmul a ajuns la încasări enorme, declanşând moda filmelor western din anii ’60 ai secolului trecut, avându-l ca model pe Clint Eastwood.

AFP PHOTO (Photo by – / AFP)

„A Fistful of Dollars” devenea parte a unei trilogii western – aşa-numita serie „spaghetti western” a lui Sergio Leone – fiind urmat în 1965 de pelicula „For a Few Dollars More“ („Pentru câțiva dolari în plus“), în care actorul apare în rolul pistolarului neras, vânător de recompense, care împreună cu „tovarășul“ său, Lee Van Cleef, înfrânge o bandă de escroci şi, în 1966, de costisitorul film „The Good, the Bad and the Ugly“ („Cel bun, cel rău și și cel urât”), în care Eastwood apare din nou în poncho ca vânător de recompense și se află împreună cu Lee van Cleef și Eli Wallach pe urma unei comori care s-a pierdut în tulburările de după războiul civil. „The Good, the Bad and the Ugly“ avea să obţină încasări uriaşe, fiind considerat unul dintre cel mai bune filme western din istorie.

În anul 1968, fondează „Malpaso Company”, unde va realiza majoritatea filmelor sale. Dar, foarte lăudabil, în cadrul casei sale de producţie a lansat nume de noi regizori ca Michael Cimino, James Fargo, Buddy van Horn.

Au urmat roluri în peliculele „Hang ‘Em High” (1968), „Coogan’s Bluff” (1968), „Where Eagles Dare” (1968) şi „Paint Your Wagon” (1969).

În anul 1971, a filmat pentru producţiile „Union soldier in The Beguiled”, „Play Misty for Me” – pentru care a semnat şi regia – şi „Dirty Harry”, apoi au urmat mai multe filme western şi de aventură – „Joe Kidd” (1972), „High Plains Drifter” (1973),”The Outlaw Josey Wales” (1976), „The Enforcer” (1976), „The Gauntlet” (1977), „Escape from Alcatraz” (1979).

Ajuns unul dintre cei mai populari actori americani, Eastwood a continuat cu roluri în filmele „Bronco Billy” (1980), „Firefox” (1982), „Tightrope” (1984), „City Heat” (1984), „Pale Rider” (1985), „Heartbreak Ridge” (1986), „The Dead Pool” (1988), „Pink Cadillac” (1989), „The Rookie” (1990), „White Hunter Black Heart” (1990).

(Photo by MIKE NELSON / AFP)

În anul 1986, Eastwood a fost votat primar al locului său natal, Carmel, funcţie deţinută timp de doi ani. Eastwood este membru al Partidului Republican și a sprijinit vocal toate candidaturile acestui partid la președinția SUA.

În anul 1992, la vârsta de 62 de ani, a câştigat un Oscar pentru cel mai bun regizor şi a fost nominalizat la Academy Award pentru cel mai bun actor pentru filmul „Unforgiven” (1992).

Au urmat producţiile „In the Line of Fire” (1993), „A Perfect World” (1993), „The Bridges of Madison County” (1995), „Absolute Power” (1997), „True Crime” (1999).

A surprins publicul, revenind în top, cu filmul „Million Dollar Baby” (2004), dramă în care a jucat alături de Hilary Swank şi Morgan Freeman şi pentru care a primit patru Academy Awards, inclusiv pentru cea mai bună imagine şi cel mai bun regizor.

Cariera de regizor a lui Clint Eastwood include filme precum „Mystic River” (2003), „Flags of our Fathers” (2006), „Letters from Iwo Jima” (2006 – nominalizare la Oscar pentru cea mai bună imagine), „Changeling” (2008), „Invictus” (2009), „Hereafter” (2010), „J. Edgar” (2011), „Jersey Boys” (2014), „American Sniper” (2014), „Sully” (2016), „The Mule” (2018).

Clint Eastwood a jucat rolul principal în 45 de filme artistice, apoi din 1968 a apărut de 21 de ori pe lista cu cei zece cei mai de succes actori din punct de vedere comercial, care este întocmită anual de către Quigley Publications. Doar John Wayne a fost inclus de mai multe ori în Lista Quigley (și anume de 25 de ori). Conform lui Quigley între 1972 și 1993 a fost în ceea ce privește încasările filmelor sale cel mai de succes actor.

Clint Eastwood este până în prezent cel mai în vârstă regizor care a obținut vreodată un Oscar pentru cea mai bună regie – avea 74 de ani când a primit premiul pentru „Million Dollar Baby”.

Este de asemenea singurul star Hollywood care, atât ca regizor, cât și ca producător, a fost distins de două ori cu acest premiu (Warren Beatty, Robert Redford, Mel Gibson și Kevin Costner au primit premiul până acum de câte o dată ca regizor). În total a primit așadar patru Oscar-uri.

Din 1971, Eastwood a pus în scenă 31 de filme artistice iar din 1982 a produs 24 astfel de filme. Din 1969 s-a implicat în 17 filme ca și cântăreț și compozitor de coloane sonore și cântece.

Clint Eastwood are şi o viaţă personală fabuloasă, având nu mai puţin de şapte copii recunoscuţi oficial, cu cinci femei: astfel, în 1964, se năştea actrița Kimber Eastwood, din realţia cu dansatoarea Roxanne Tunis, în 1968, se năştea muzicianul Kyle Eastwood, rod al iubirii cu prima sa soție Maggie Johnson, în 1972, se năştea regizoarea Alison Eastwood, din căsătoria cu Maggie Johnson, în 1986, apărea pe lume actorul Scott Eastwood, din relaţia cu însoțitoarea de bord Jacelyn Reeves, în 1988, se năştea fotomodelul, Miss Golden Globe, Kathryn Eastwood, din aceeaşi relaţie cu Jacelyn Reeves, în 1993, se năştea actrița Francesca Fisher-Eastwood, din relaţia cu actrița Frances Fisher iar în 1996, pe când actorul ajunsese la vârsta de 66 de ani, venea pe lume actrița Morgan Eastwood, din căsătoria cu a doua sa soție, jurnalista Dina Ruiz Eastwood. Clint Eastwood a avut o îndelungată relaţie şi cu actrița Sondra Locke – între anii 1975 – 1989 – , care a dus la o colaborare profesională productivă, dar a rămas fără copii.

În august 2013, la vârsta de 83 de ani, Clint Eastwood a divorţat de cea de-a doua soţie, Dina Ruiz, care era cu 35 de ani mai tânără decât el.

Din 2014 partenera sa de viață a fost Christina Sandera, mai mică cu 33 de ani ca el, iar în 2019, starul de la Hollywood a fost surprins în ipostaze tandre cu Noor Alfallah, o tânără de doar 23 de ani, producător de film, care a devenit cunoscută după ce a avut o scurtă relație și cu Mick Jagger, solistul formației Rolling Stones.