Realizator: NATO a încheiat marţi cel mai mare exerciţiu de alarmare de anul acesta. O parte din manevre s-au desfăşurat în poligonul armatei de la Cincu, unde câteva mii de militari din 12 ţări s-au antrenat câteva săptămâni bune. În ultima zi a exercițiului internațional, la o parte dintre antrenamente au asistat comandantul Comandamentului aliat de la Napoli și șeful militar al Armatei Române.
Reporter: Steadfast Defender a fost un amplu exercițiu de alarmare al NATO. Forța de reacție rapidă a Alianţei a simulat o misiune pentru a ajuta un membru atacat. Sprijinul trebuie să vină în cel mult 72 de ore. Militarii turci au intrat în România pe la Giurgiu și au mers în poigonul de la Cincu. Acolo s-au strâns peste 4000 de militari ai NATO și 600 de blindate.
amiral Robert P. Burke, comandantul Comandamentului NATO de la Napoli: Militarii turci din Forţa de Reacţie Rapidă au demonstrat că pot interveni într-un timp foarte scurt şi sunt gata să descurajeze sau să apere împotriva împotriva unui adversar capabil.
general Daniel Petrescu, şeful Statului Major al Apărării: Exerciţiul a fost bazat pe un scenariu fictiv şi un scenariu realist. Activităţile din teren au fost planificate cu mult timp în urmă, dar consider că a oferit militarilor ocazia să atingă un nivel înalt de pregătire.
Realizator: Exercițiul de alarmare al NATO s-a desfășurat timp de mai multe săptămâni în România, Ungaria, Bulgaria și Portugalia. În total, la manevre au luat parte peste 9.000 de militari din 20 de țări aliate și partenere.
David Muniz, însărcinat cu afaceri al SUA: Asta înseamnă de fapt NATO: apărare colectivă, interoperabilitate, lucru în comun, apărare comună. Asta este Alianţa şi este minunat să vedem acest lucru în România.
Reporter: Aliații mai au în desfășurare un exercițiu de proporții organizat de Statele Unite ale Americii. Defender Europe este în plină desfășurare și la el participă peste 28.000 de militari din 26 de țări./pvelisar
TVR 1 (1 iunie)