Alpha, Beta, Delta – acestea ar putea fi în curând denumirile cu care coronavirusul va intra în conștiința publică. Organizația Mondială a Sănătății (OMS), în încercarea de a simplifica etichetarea tulpinilor COVID-19 – și pentru a evita stigmatizarea anumitor țări – a redenumit diferitele variante ale coronavirusului. În loc să facă referire la ele prin numele țării în care au fost depistate inițial, cum ar fi variantele indiană, braziliană sau britanică, OMS dorește ca acestea să fie cunoscute prin litere din alfabetul grecesc. În acest fel, așa-numita variantă indiană (B.1.617.2), care a declanșat multe alarme pe întreg mapamondul, va fi cunoscută sub numele de Delta, varianta braziliană (P.1) drept Gamma, iar cea britanică (B.1.1 .7) drept Alpha. Potrivit OMS, acestea sunt „etichete ușor de pronunțat și non-stigmatizante”, denumiri ce vor fi „mai ușoare și mai practice pentru a fi discutate de publicul non-științific”. Pandemia a declanșat unele temeri cu privire la stigmatizare, în special la asocierea sa cu China, unde a fost depistată prima dată. Fostul președinte american Donald Trump, care se afla la putere la debutul pandemiei, se referea adesea la coronavirus drept „virusul China”, denumind-o chiar „gripa kung” («kung flu»), comentariu perceput ca rasist. Președintele Joe Biden a semnat joi o legislație privind reducerea semificativă a crimelor de ură împotriva americanilor asiatici și a locuitorilor de pe insulele din Pacific. FBI avertiza, la începutul pandemiei, că ar putea exista o creștere a infracțiunilor de ură din cauza asocierii coronavirusului cu China./cstoica/sdm2
(https://www.euronews.com/2021/06/01/who-renames-covid-variants-to-non-stigmatising-letters-of-greek-alphabet – 1 iunie)