Parchetul European, condus de Laura Codruța Kövesi, și-a început activitatea

Realizator: Parchetul European, instituția menită să lupte împotriva fraudei cu fonduri comunitare, și-a început astăzi activitatea. Condus de fosta șefă a Direcției Naționale Anticorupție din România, Laura Codruța Kövesi, Parchetul va fi complet independent, atât față de Comisia Europeană, cât și față de statele membre.
Reporter: Mira Gomboș – Cu întârziere de câteva luni și în absența procurorilor din Slovenia și Finlanda, care nu ş-au desemnat încă delegații, Parchetul European are de la început o misiune grea și importantă: să supravegheze cheltuirea miliardelor de euro din planul de relansare post-pandemie, care urmează să fie distribuite țărilor din Uniunea Europeană. Dincolo de aceasta, instanța supranațională are drept sarcină generală anchetarea și urmărirea în justiție a autorilor de infracțiuni care aduc atingere bugetului Uniunii. Astfel, Parchetul European va investiga și urmări penal frauda în materie de TVA, dacă implică cel puțin două state membre și sume de cel puțin 10 milioane de euro, corupția sau deturnarea de fonduri care afectează interesele financiare ale Uniunii Europene şi spălarea de bani. Parchetul European are sediul central la Luxembourg şi este condus de Laura Codruța Kövesi, alături de un colegiu de 22 de procurori, câte unul din fiecare stat participant. Dintre cele 27 de state ale Uniunii, singurele care nu participă la iniţiativă sunt Ungaria, Polonia, Irlanda, Suedia şi Danemarca. EPPO este cu atât mai necesar cu cât primele fonduri din giganticul plan de redresare de 750 de miliarde de euro urmează să fie virate statelor membre în această vară, ceea ce comportă importante riscuri de fraudă, notează France Presse. #HUN/ilixandru/sdm2

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (1 iunie)