Peste 128.000 de doze de vaccin Moderna vor sosi mâine în România. Între timp, în toată țara se organizează maratoane de vaccinare și caravane mobile pentru imunizarea unui număr cât mai mare de persoane. Vestea bună e că numărul celor testați pozitiv cu COVID este în continuă scădere. Adriana Turea are cifrele.
Reporter: Autoritățile au anunțat 196 de cazuri noi de COVID-19 pentru ultimele 24 de ore în condițiile în care au fost efectuate aproape 32.000 de teste. De asemenea, sunt internați 1.929 de pacienți cu infecție cu virusul SARS-CoV-2 din care, în secțiile de anestezie și terapie intensivă, sunt internați 365 de pacienți cu COVID-19 formă severă. Incidența cazurilor de COVID-19 în Capitală continuă să scadă.
Direcția de Sănătate Publică București a anunțat astăzi o rată de incidență cumulată la 14 zile la mia de locuitori de 0,29 de cazuri la mia de locuitori. În prezent, toate județele se află în zona verde, acest indicator fiind peste tot la nivel de cel mult 0,5 la mie. În ceea ce privește vaccinarea, pro rectorul cu probleme de cercetare științifică al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, profesor doctor Simona Ruță, explică:
„Să avem o imunitate cât mai bună cu care să așteptăm vremea mai rece și revenirea în interior, acolo unde va trebui să luăm și alte metode de limitare a circulației și mă gândesc aici în special la ventilație și o să trebuiască să facem niște eforturi în lunile care urmează ca, în locurile în care se strâng multe persoane, în școli, în mijloacele de transport în comun, să facem ceva și din punctul ăsta de vedere”.
Reporter: Autoritățile au mai anunțat că mâine vor ajunge la Institutul Cantacuzino alte 128.400 de doze de vaccin de la Moderna. Acestea vor fi distribuite în Centrul național de stocare din București și în alte două centre de depozitare regionale din Constanța şi Iași în cantități aproximativ egale. În București vor rămâne 42.000 de doze, iar în celelalte două centre vor fi câte 43.200 de doze de vaccin Moderna./csimion/cpodea
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 iunie