Rusia şi Ungaria au ajuns la un acord de principiu cu privire la faptul că, începând din luna octombrie, între cele două state poate intra în vigoare un nou acord privind furnizarea pe termen lung a gazului, a declarat Péter Szijjártó, ministrul ungar de externe şi al comerţului exterior, pentru agenţia ungară de presă MTI, după întrevederea pe care a avut-o cu Aleksei Miller, directorul general al Gazprom, cu ocazia Forumului Internaţional de la Sankt Petersburg. „Intenţia noastră este ca noul acord să fie încheiat pe 15 ani şi să existe flexibilitate cu privire la preţuri”, a spus şeful diplomaţiei ungare. Ministrul a amintit că în septembrie va expira acordul pe termen lung cu privire la achiziţia de gaze, care este acum în vigoare. Szijjártó a subliniat că noul acord va asigura securitatea aprovizionării cu gaze pe termen lung; mai este nevoie de negocieri cu privire la preţ, însă partea rusă a promis o atitudine constructivă. „Pot spune că, până acum, acordurile pe care le-am încheiat cu şeful Gazprom au fost duse la îndeplinire întocmai. Aşadar, nu trebuie să avem îndoieli nici de data aceasta”, a spus Szijjártó. Potrivit ministrului de externe, până la 1 octombrie va fi finalizată conducta care va permite recepţionarea unor cantităţi mari de gaze la frontiera dintre Serbia şi Ungaria, deja de anul acesta. În Serbia, investiţiile necesare au fost, practic, finalizate. În continuare, sarcina companiilor energetice este aceea de dezbate şi problemele tehnice. Péter Szijjártó a discutat cu Aleksei Likacev, directorul Rosatom, despre accelerarea investiţiei la noua centrală nucleară de la Paks. Despre aceasta, oficialul ungar a spus că, potrivit evaluărilor efectuate de părţi, până la sfârşitul lunii septembrie se va ajunge în punctul în care va fi posibilă intrarea în faza a doua a lucrărilor de construcţie; atunci va expira termenul până la care Agenţia pentru Energia Atomică trebuie să răspundă la
solicitarea de autorizare. Potrivit ministrului ungar de externe, anul viitor ar putea fi amplasate deja primele elemente din beton. Domnia sa a adăugat, totodată, că investiţia din Belarus a Rosatom a fost, practic, finalizată, astfel încât compania îşi poate concentra pe Ungaria toată capacitatea din regiune. „Noi negociem, deja, cu ţările vecine despre locurile în care putem vinde energia electrică obţinută în urma construirii noilor centrale nucleare. Pentru Ungaria va reprezenta o forţă uriaşă faptul că oportunităţile sale în domeniul exporturilor de energie electrică vor creşte semnificativ şi vom putea îndeplini în mod real obiectivele climatice asumate, până în 2030, respectiv 2050”, a spus Szijjártó./lendrefy/ilapadat
(MTI – 4 iunie)