În Ungaria, primul tren InterCity a plecat de la Budapesta la Miskolc în urmă cu 30 de ani, în luna iunie a anului 1991. Trenurile InterCity, care reprezintă serviciile de bază pe distanțe lungi, sunt folosite anual de aproximativ 10 milioane de călători, a declarat președintele-director general al Căilor Ferate de Stat (MÁV) din Ungaria, la o conferință de presă susținută sâmbătă cu prilejul acestei aniversări la Gara Tiszai din Miskolc, în fața unui tren IC retro. Róbert Homolya a menționat: În ultimele decenii, trenurile IC au fost puse în circulație pe mai multe rute, acest serviciu feroviar pe distanțe lungi are o importanță majoră, în țară circulând pe zi aproape 250 de trenuri InterCity. În ultimii 30 de ani, vagoanele IC au trecut prin multe dezvoltări, recent a început fabricarea vagoanelor de pasageri IC+, care în această vară vor fi puse în circulație pe trenurile IC care fac legătura între Budapesta și Keszthely. Deputatul FIDESZ de Miskolc, Katalin Csöbör, a subliniat că datorită investițiilor realizate în transportul rutier și feroviar multe companii mari au investit la Miskolc, creând astfel mii de noi locuri de muncă./rganciu/ilapadat
(MTI – 5 iunie)