Formaţiunea USR-PLUS este nemultumită de poziţia partenerilor din coaliţia de guvernare privind pensiile speciale

Formaţiunea USR-PLUS este nemultumită de poziţia partenerilor din coaliţia de guvernare privind pensiile speciale.

Copreşedintele USR-PLUS, Dan Barna, a revenit şi astăzi asupra acestui subiect şi a solicitat celorlalte partide din arcul guvernamental să blocheze intrarea în vigoare a legii privind pensiile speciale ale primarilor.

Dan Barna: Este o iniţiativă în parlament, vedem voturi cel puţin surprinzătoare în comisiile parlamentare. USR-PLUS rămâne consecvent pe acest mesaj, îl voi transmite şi în această seară la coaliţie.

Lupta cu pensiile speciale înseamnă, piesă cu piesă, destructurarea acestui sistem de beneficii şi clientelisme foarte adânc înşurubate şi înţepenite în legislaţia naţională. Tocmai de aceea, faptul că aceste pensii speciale nu au intrat încă în vigoare, trebuie să ne asigurăm că nici nu se va întâmpla lucrul acesta, pentru că vedem, şi avem experienţa amară a legislaturii trecute, cât de greu sunt eliminate diverse categorii de pensii speciale în momentul în care acestea intră în legislaţia activă.

Realizator: Declaraţia vicepremierului Dan Barna vine după ce, săptămâna trecută, comisia de specialitate din Camera Deputaţilor a dat un aviz negativ proiectului USR-PLUS privind eliminarea pensiilor speciale pentru aleşii locali.

Deputaţii de la PNL şi UDMR s-au abţinut de la vot, alături de cei de la PSD. Reporterul RRA, Amalia Bojescu, aminteşte şi că liderul liberal Ludovic Orban a afirmat recent că acest subiect va fi reglementat o dată cu reforma generală în domeniul pensiilor./mnecula/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 iunie