Summitul liderilor din grupul G7, cu participarea președintelui Statelor Unite, Joe Biden

Președintele Statelor Unite, Joe Biden, pleacă în această dimineață spre Europa, în prima sa vizită în străinătate de la preluarea mandatului, menită să întărească relațiile transatlantice după perioada Trump și să trimită un avertisment Rusiei. Înaintea convorbirilor de la Geneva cu președintele Putin, liderul american va discuta cu aliații și partenerii din NATO și Uniunea Europeană și va participa la summitul G7 din Marea Britanie. Corespondenta RRA la Londra, Aura Neag, transmite că autoritătile britanice au întărit măsurile de securitate în condițiile în care reuniunile principalelor șapte state dezvoltate sunt în mod tradițional însoțite de proteste.
Reporter: Aproximativ 6.500 de polițiști și forțe speciale vor fi desfășurați în Cornwell, o regiune pitorească din sud-vestul Angliei, pe malul mării, unde se vor întâlni liderii G7, la sfârșitul acestei săptămâni. G7 reunește țări democratice, cu cele mai puternice economii din lume, iar summit-ul lor din această săptămână este primul față în față din ultimii doi ani. Aceste reuniuni sunt adesea însoțite de proteste de proporții. În acest an, 20 de organizații care se opun politicilor grupul G7 au anunțat proteste, iar inițiatorii lor au promis că vor fi „gălăgioși, perturbatori și enervanți”. Polițiștii responsabili de siguranța summitului vor patrula pe uscat și vor desfășura zeci de ambarcațiuni de poliție și pe mare. Summitul liderilor din grupul G7 va fi dominat de pandemie și în special de nevoia de a distribui vaccinuri țărilor sărace și de ajungerea la un acord privind un impozit global pentru companiile multinaționale./rpatulea/pvelisar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 iunie