ONU a avertizat că, după decenii de declin, exploatarea copiilor prin muncă începe din nou să ia amploare în întreaga lume. Potrivit ultimului raport, numărul copiilor forţaţi să muncească a ajuns la 160 de milioane, iar UNICEF precizează că jumătate dintre copiii obligaţi să muncească au vârste între 5 şi 11 ani. ONU consideră că pandemia de COVID-19 a exacerbat problema muncii infantile. „Copiii sunt afectaţi de închiderea şcolilor, de închideri şi carantine, de faptul că părinţii şi-au pierdut locurile de muncă şi veniturile, de lipsa unor plase sociale de salvare. Familiile sunt disperate şi atunci se orientează spre munca infantilă ca ultimă soluţie. Nu trebuie să mai acceptăm acest lucru. Trebuie să îndemnăm ţările lumii să îşi extindă măsurile de susţinere, cum ar fi alocaţiile pentru copii, astfel încât să îi readucem pe copii la şcoală, acolo unde le este locul”, a declarat directorul general al UNICEF, Henrietta Fore./mbaciu/sdm2
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 10 iunie)