Producătorii care comercializează în piețe alimente neambalate trebuie să respecte, de astăzi, un nou regulament; în caz contrar riscă să fie sancționați de inspectorii ANPC.
Ei trebuie să afișeze obligatoriu, în locuri vizibile, informații privind prezența în alimentele pe care le vând a substanțelor sau a produselor care pot cauza alergie sau intoleranță. Așa prevede un nou ordin al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, publicat în Monitorul Oficial.
Potrivit ANPC, aceste informații trebuie să fie disponibile și accesibile direct la locul de desfacere a produselor alimentare nepreambalate sau în cazul comercializării la distanță înaintea achiziționării acestora. Trebuie să fie înscrise într-un loc vizibil, ușor accesibil, de neșters și nu trebuie să fie ascunse de alte materiale scrise sau fotografice./ilixandru/sdm2
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 iunie