Calendarul evenimentelor, 18 iunie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Parlament

* Erevan, Armenia: În perioada 18 – 21 iunie, Adunarea Parlamentară a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (AP OSCE) organizează Misiunea de observare a alegerilor parlamentare anticipate din Armenia, prilej cu care a adresat parlamentelor statelor participante invitaţia de a trimite observatori ai procesului electoral. Din partea Delegaţiei Parlamentului României la AP OSCE – Camera Deputaţilor, participă deputaţii: Costel Neculai DUNAVA (PSD), vicepreşedinte al Comisiei generale a AP OSCE pentru probleme politice, Gabor Hajdu (UDMR), Alexandru Kocsis-Cristea (PNL) şi Marius-Andrei Miftode (USR). Kari Henriksen (Norvegia), vicepreşedinte al AP OSCE, a fost desemnată pentru a conduce Delegaţia AP OSCE de observatori la acest proces electoral. În observarea acestui proces electoral, Delegaţia AP OSCE, estimată la circa 83 de observatori, va acţiona în strânsă cooperare cu Biroul OSCE pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (ODIHR) şi cu Delegaţia Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Din program:

  • perioadă de pregătire logistică (18 – 19 iun.)

– Ministere

* Ambasadoarea Franţei în România, Laurence Auer, îi conferă însemnele de Comandor al Ordinului Palmes académiques ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu – ora 18:00, la Reşedinţa Franţei

* Ministerul Finanţelor Publice organizează licitaţie pentru o emisiune suplimentară de obligaţiuni în sumă de 90 milioane lei

* Timișoara: Conferinţă de presă susţinută de ministrul de Interne, Lucian Bode – ora 13:00, la Palatul Administrativ din Timişoara

– Administrație

* Arad: Şedinţă a Consiliului Local Municipal Arad – ora 10:00

* Cluj-Napoca: Începând cu această dată, clujenii pot circula gratuit, în fiecare vineri, cu transportul în comun din oraş, excepție făcând zona metropolitană, în cadrul campaniei „Vinerea Verde”, inițiativă a Primăriei municipiului

– Economic

* Etapa a treia de achiziţii din cadrul Programului Naţional Rabla pentru Electrocasnice se va derula în intervalul 18 iunie, ora 10:00 – 1 iulie şi va viza achiziţionarea de aparate de aer condiţionat, uscătoare de rufe şi aspiratoare

* Eveniment informal organizat de Telekom Romania – ora 12:00, la Clubul Diplomatic, Şos. Bucureşti-Ploieşti nr.2B

* Institutul Național de Statistică prezintă date privind ocuparea şi şomajul, în trimestrul I 2021 şi cifra de afaceri în serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, pentru aprilie 2021

– Mediu

* Jud. Braşov: RNP Romsilva – Administraţia Parcului Naţional Piatra Craiului R.A. organizează vizita în teren a presei în paralel cu întâlnirea membrilor Consiliului Consultativ al Parcului Naţional Piatra Craiului (Centrul de Vizitare al Parcului Piatra Craiului din loc. Zărneşti, jud. Braşov), în cadrul proiectului ConnectGREEN – „Restaurarea şi managementul coridoarelor ecologice montane ca infrastructură verde în bazinul Dunării”, finanţat prin Programul Transnaţional Dunărea

– Medicină, Sănătate

* Al VII-lea Congres al Societății Române de Cataractă și Chirurgie Refractivă și Conferința Anuală a Societății Române Retina va avea loc în perioada 18-20 iunie, în format virtual – www.srccr.ro

– Învățământ, Cercetare

* Inaugurarea Amfiteatrului Martin Luther King Jr. din cadrul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine, renovat şi modernizat printr-un proiect comun al Universităţii din Bucureşti şi Ambasada SUA; participă rectorul Universităţii din Bucureşti, prof. univ. dr. Marian Preda, şi Însărcinatul cu Afaceri al SUA în România, David Muniz – ora 11:00, la sediul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine, Str. Pitar Moş, nr. 7-13

– Cultură

* Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu” condusă de maestrul  Horia Andreescu susţine un concert cu public ce prezintă Simfonia nr. 48, în do major din Joseph Haydn și Simfonia nr. 2, în do major, op. 61 de Robert Schumann – ora 19:00, la Sala Mare a Ateneului Român. Din cauza restricțiilor impuse de pandemia cu COVID-19, sunt puse în puse în vânzare, pentru fiecare concert, aproximativ 350 de bilete, Sala mare a Ateneului Român fiind ocupată în proporție de 50 la sută din capacitate –  Online, accesand site-ul www.fge.org.ro – sectiunea „Calendar”. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical

* Opera Naţională Bucureşti prezintă spectacolul cu opera „Nabucco” de Giuseppe Verdi, la pupitrul dirijoral aflîndu-se maestrul Vlad Conta – ora 18:30. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical

* Teatrul Mic prezintă, de la ora 19:00, premiera oficială a spectacolului „Noapte bună, mamă” de Marsha Norman, în cadrul Festivalului de Teatru „Ştefan Iordache”, ediţia a XI-a, organizat la Teatrul Naţional Caracal. Piesa „Noapte bună, mamă!” scrisă de autoarea americană Marsha Norman a câştigat în anul 1983 premiul Pulitzer şi a fost nominalizată pentru Premiile Tony, la categoria „Cea mai bună piesă”

* Bacău: Deschiderea expoziției personale de pictură + sculptură în metal, intitulată Cale spre Infinit, a artistului Ovidiu Kloska – membru al Filialei UAPR Vrancea – ora 17:00, la Galeria Frunzetti, etaj, Str. Nicolae Bălcescu nr.12. Expoziția va putea fi vizitată până pe data de 30 iunie

* Cluj-Napoca: Prima ediție a festivalului Cluj Folk Fest va avea loc în perioada 18 – 20 iunie, de la ora 18:30, pe scena Casei de Cultură a Studenților Cluj-Napoca

* Cluj-Napoca: Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania” prezintă un concert simfonic – dirijor József Horváth – ora 19:00, la Colegiul Academic. Soliști: Raluca Ilovan – flaut și Kinga Szabó – harpă

* Cluj-Napoca: Cele patru producţii nominalizate la categoria „Cel mai bun film european” a celei de-a XV-a ediţii a Premiilor Gopo pot fi vizionate în perioada 18-19 iunie, pe TIFF Unlimited. Filmele vor fi disponibile pe platforma online, gratuit, timp de 24 de ore de la ora difuzării.

* Medgidia: Primăria Municipiului Medgidia organizează, de la ora 17:00, la Cercul Militar Medgidia, expoziția de pictură intitulată „Dor de iarbă verde”. Lucrările sunt realizate de elevii cercului de pictură „Lucian Grigorescu”, coordonați de artistul plastic Adina Dogaru. Invitat special: scriitoarea Zully Mustafa

* Ploiești: „Tribute to Cannonball Adderley & John Coltrane” este titlul ultimului concert pe care Ploiești Jazz Trio îl propune în această stagiune. Invitații lui Sorin Zlat (pian), Răzvan Cojanu (contrabas) și Laurențiu Ștefan (tobe) sunt saxofoniștii Cătălin Milea și Paolo Profeti. Concertul va avea loc de la ora 19:00, se va desfășura cu public și va fi transmis și integral live pe Virtual Concert Hall

* Sibiu: De la ora 13:00, în Cabinetul de Stampe din Palatul Brukenthal, Piaţa Mare nr. 4, se va deschide expoziția intitulată „3 secole Brukenthal, Arta europeană 1500-1800, colecția av. George Șerban”, expoziție în premieră națională la Muzeul Național Brukenthal în onoarea Baronului Brukenthal. Curator: dr. Alexandru Constantin Chituță. Co-organizator: Colecția av. George Șerban. Parteneri: Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, Ramada Sibiu. Acțiunea este co-finanțată de Primăria Municipiului Sibiu. Perioada de vizitare: 18 iunie – 31 august

* Târgu Mureș: Teatrul Naţional Târgu-Mureş prezintă premiera spectacolului „Întoarcerea” de Laurenţiu Blaga, regia Adi Iclenzan – ora 19:30, la Sala Mică a Teatrului Naţional Târgu-Mureş. Din distribuţie fac parte Andi Gherghe – Mihai, Ştefan Mura – George, Georgiana Ghergu – Cristina şi Ale Ţifrea – Alexandra (18 – 19 iun.)

* Timișoara: Opera Națională Română din Timișoara prezintă spectacolul „Văduva Veselă”, de Franz Lehar, operetă în concert (fragmente), interpretat în limba română – ora 19:00. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Timişoara

* Tulcea: De la ora 18:00, la Casa Avramide din Str. Progresului nr. 32, va avea loc lansarea volumului „Piatra de Zahăr”, a cărui autoare este Iris Alexandra Vavilov

– Sport

* Polonia: Două echipaje din lotul naţional de juniori vor lua startul la prima etapă din Campionatul European de Raliuri, care va avea loc în Polonia, înperioada 18 – 20 iunie. Simone Tempestini, multiplu campion naţional al României, este unul dintre favoriţii la podiumul general, în timp ce Norbert Maior ţinteşte un loc fruntaş în ERC3. Peste 100 de echipaje din 25 de ţări vor lua startul în Raliul Poloniei. Raliul Poloniei începe vineri seară (18 iunie) cu spectaculoasa etapă super specială Mikołajki Arena. Urmează șapte probe de viteză sâmbătă (19 iunie), înainte ca raliul de duminică (20 iunie) să se îndrepte, cu alte șase etape, spre finish-ul de la stadionul național de fotbal din Varșovia

– Diverse

* Asociația Urban Events organizează Piață Țărănească de Rusalii, în curtea interioară a Muzeului Național al Țăranului Român, în perioada 18 – 20 iunie, între orele 10:00-18:00. Accesul se face prin Str. Monetăriei nr. 3 și intrarea este liberă. Copiii se pot bucura de atelierele de creativitate susținute de Maria Dumitru (atelier de olărit) și Asociația Zonta (atelier de pictură pe ceramică și tehnica șervețelului, atelier de împâslit lână, expoziție de costume populare).

* Oradea: Evenimentul Street Delivery de la Oradea va oferi timp de trei zile, în perioada 18-20 iunie, un festival cu jocuri, ateliere, reprezentaţii de teatru, muzică live şi demonstraţii acvatice care vor avea loc în trei zone din oraş – parcul Petőfi Sandor, parcul Libertăţii şi malul Crişului Repede, în zona centrală a municipiului. Artişti, arhitecţi, urbanişti şi voluntari talentaţi vor amplasa instalaţii interactive, vor însufleţi clădiri prin picturi murale, vor transforma copacii în curcubeie, vor anima asfaltul, vor reabilita prin street art colţişoare abandonate. Programul festivalului va mai cuprinde ieşiri pe „faleza” Crişului Repede, cu plimbări cu barca, demonstraţii de caiac şi canoe pe râu, cu paddleboard, dar şi o dezbatere pentru cei interesaţi amenajarea malurilor, susţinută de arhitecţi şi specialişti de la ABA Crişuri. Evenimentele din Street Delivery Oradea, aflate la a doua ediţie, sunt organizate de Fundaţia Cărtureşti şi Ordinul Arhitecţilor din România, împreună cu partenerii lor, Administraţia Bazinală de Apă Crişuri, Fundaţia Comunitară Oradea, Asociaţia pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune, Primăria Oradea şi colaboratori

– S-a întâmplat într-o zi de 18 iunie

* Cu 206 ani în urmă (1815) a avut loc Bătălia de la Waterloo (localitate în Belgia), în timpul căreia împăratul francez Napoleon I Bonaparte (1804-1814 şi 1815), unul dintre cei mai străluciţi comandanţi militari din istorie, este definitiv învins de coaliţia anglo-prusacă. Politica externă a lui Napoleon I s-a bazat pe un lung şir de războaie („războaiele napoleoniene”) pentru hegemonie în Europa. După prima abdicare (1814), a revenit în Franţa la 1.III.1815 („cele 100 de zile”), dar a fost înfrânt de armata anglo-prusacă şi silit din nou să abdice. A fost exilat pe insula Sf. Elena din Oceanul Atlantic, unde a şi murit (la 5.V.1821)

* Acum 111 ani (1910), între 18.VI şi 7.VII, a avut loc primul concurs aviatic european, constând într-un circuit între 19 oraşe din Franţa, Olanda, Belgia şi Anglia

* În urmă cu 96 de ani (1925) era votată Legea pentru reglementarea repausului duminical şi a sărbătorilor legale, prin care patronii tuturor întreprinderilor erau obligaţi să acorde, pe lângă repausul duminical, încă 11 zile de repaus pentru sărbătorile legale, inclusiv pentru cele religioase şi pentru ziua de 1 Mai (unde era foc continuu se acorda repaus ehivalent în alte zile ale săptămânii)

* Se împlinesc 95 de ani (1926) de când s-a înființat, la Zürich, în Elveția, Federația Internațională de Filatelie (FIF), pentru a promova colectarea de timbre și filatelia, pentru a stabili și menține relații strânse cu comerțul filatelic și administrațiile poștale și pentru a promova expozițiile filatelice

* Se împlinesc 70 de ani (1951) de când a avut loc deportarea în Bărăgan (începută în noaptea de Rusalii – 17/18 iunie) efectuată de regimul comunist, cea mai amplă acţiune de deportare din istoria contemporană a României, după deportarea germanilor din România în fosta Uniune Sovietică, întreprinsă în ianuarie 1945. Pe fondul încordării relațiilor dintre România și Iugoslavia, exclusă în 1948 din Cominform, populaţia din zona de frontieră reprezenta pentru guvernul comunist de la București „un factor ridicat de risc”. Pentru a securiza zona, conducerea de partid a hotărât ca pe o rază de aproximativ 25 de km. populaţia să fie „dislocată”; un număr de 12.791 de familii, respectiv 40.230 de persoane, din care 33.000 au fost bănăţeni, din 258 de localităţi, din judeţele Caraş-Severin, Timiş şi Mehedinţi, au fost ridicate din căminele lor şi deportate în Câmpia Bărăganului. Au fost vizate grupuri sociale şi etnice considerate de risc: chiaburi (ţărani înstăriţi), comercianţi, foşti industriaşi, refugiaţi din Basarabia, Bucovina şi Ţinutul Herţa, români, germani, sârbi, bulgari, aromâni, evrei şi alţii. În perioada 1951-1956, cât a durat domiciliul forţat în Bărăgan, au murit peste 1.700 de oameni, dintre care 174 de copii

* Acum 68 de ani (1953) Egiptul s-a proclamat republică, monarhia fiind abolită. La data de 23.VII.1952 a fost declanşată lovitura de stat antimonarhică a „ofiţerilor liberi”, conduşi de Gamal Abdel Nasser, care a determinat abdicarea, peste câteva zile (la 26 iulie), a regelui Faruk, în favoarea fiului său minor, Ahmad Fuad al II-lea

* Cu 21 de ani în urmă (2000) era fondat postul de radio „Vocea Basarabiei”, sursă de referinţă în arealul mass-media românesc din R. Moldova şi de peste hotare; fondator şi director Valeriu Saharneanu. În prezent, Vocea Basarabiei emite pe 8 frecvenţe, dislocate în Chişinău, Nisporeni, Glodeni, Drochia, Soroca, Ştefan Vodă, Taraclia, Căuşeni. Cea mai mare parte a grilei o constituie emisiunile de ştiri, dezbaterile și analizele

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Constructorilor Militari”; în anul 1920 s-a înfiinţat, la această dată, Direcţia Construcţii şi Domenii Militare

– „Ziua Victimelor Deportării în timpul Regimului Comunist”, inițiată în 2020 de senatorul PNL Ion Marcel Vela, este marcată pentru a arăta dramele și pierderile suferite de victimele deportate de regimul comunist, amintind de Deportarea în Bărăgan din 18 iunie 1951, una din cele mai ample acțiuni de acest gen din România comunistă. NOTĂ: Vezi „S-a întâmplat într-o zi” – 18 iunie 1951

– 1855: S-a născut omul politic Constantin C. Arion; s-a numărat printre conducătorii Partidului Conservator; ministru în mai multe rânduri (al cultelor şi instrucţiunii publice, de interne, al agriculturii şi domeniilor, de externe – 1918); a avut un rol important în impunerea legii prin care s-a acordat Academiei Române suma necesară pentru construirea unui local special destinat bibliotecii – 1912; membru de onoare al Academiei Române din 1912 (m. 1923)

– 1882: S-a născut Ştefania Mărăcineanu chimistă şi fiziciană, care a formulat teorii despre radioactivitate, radioactivitatea artificială şi procedeul de declanşare artificială a ploii; în 1930 înfiinţează primul Laborator de Radioactivitate din România la Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti (m. 1944)

– 1898, 18/30: A murit Alexandru Papadopol-Calimah, istoric (lucrări privind istoria românilor), publicist şi om politic (militant pentru unirea Principatelor; ministru de externe în perioada 1865-1866); membru titular al Academiei Române din 1876, vicepreşedinte al acestui for (1885-1886) (n. 1833)

– 1914: S-a născut Alexandru Raicu, poet, prozator, traducător şi jurnalist (m. 1991)

– 1916, 18.VI/1.VII: S-a născut Ligia Macovei, graficiană (ilustraţii de carte) şi pictoriţă (m. 1998) – 105 ani

– 1917, 18.VI/1.VII: A murit Titu Maiorescu, om politic, critic literar, eseist, scriitor, estetician, profesor, filosof şi jurist; membru marcant al Partidului Constituţional (Junimist), iar ulterior al Partidului Conservator (al cărui preşedinte a fost între anii 1913 şi 1914); de mai multe ori ministru în cabinete conservatoare şi prim-ministru (1912-1913); fondatorul grupării literare ieşene „Junimea”; întemeietor al criticii literare româneşti moderne; membru fondator al Societăţii Academice Române din 1866; vicepreşedinte al Academiei Române (1880-1884; 1886-1887) (n. 1840). NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români M-Q (2001) dă ca dată a morții 1.VII.1917

– 1978: A murit Iulian Gavăţ, inginer şi geolog; a desfăşurat o muncă de pionierat în geofizica românească de prospecţiune (împreună cu T. P. Ghiţulescu, a fost autorul primei lucrări româneşti de prospecţiune gravimetrică, executată pe masivul de sare de la Floreşti-Prahova); membru corespondent al Academiei Române din 1955 (n. 1900)

– 1990: S-a născut Sandra Raluca Izbașa, gimnastă de talie mondială și antrenoare

– 2002: A murit Sorin Postolache, publicist, caricaturist şi fotograf (n. 1947)

– 2019: A murit inginerul mecanic și profesorul Ştefan Staicu, personalitate de referinţă a aerodinamicii şi mecanicii roboţilor, cu contribuţii remarcabile la dezvoltarea şcolii româneşti iniţiate de acad. Elie Carafoli; membru corespondent al Academiei Române din 2016 (n. 1940)

– 2020: A murit graficianul Sergiu-August Georgescu, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala București și profesor al Universității de Artă București (n. 1931) –  1 an

EVENIMENTE EXTERNE

– Luxemburg: Reuniune a Consiliului Afaceri Economice și Financiare al UE

– Italia: Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, va efectua în perioada 18-20 iunie o vizită oficială la Roma. Astăzi, Maia Sandu se va întâlni cu preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, cu care va discuta despre cooperarea în mai multe domenii, despre relaţiile comerciale, precum şi despre situaţia diasporei moldoveneşti din această ţară. Agenda mai include întrevederi cu preşedintele Senatului italian, Maria Casellati, cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberto Fico, cu preşedintele Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaţilor, Pierro Fassino, cu membri ai Grupului de prietenie Republica Moldova-Italia din Senat, precum şi cu primarul oraşului Roma, Virginia Raggi. De asemenea, Maia Sandu are planificată o întâlnire cu reprezentanţi ai diasporei, Italia fiind ţara cu cea mai mare comunitate de moldoveni din Europa

– Berlin: Cancelarul german, Angela Merkel, îl primește pe președintele francez Emmanuel Macron în cadrul unui dineu de lucru

– Teheran, Iran: Alegeri prezidențiale, municipale și pentru Adunarea experților

– Barcelona: Ministrul economiei Nadia Calvino susţine o alocuţiune la forumul spaniol-italian

– Geneva: Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), susține o conferință de presă despre ultimele evoluții ale pandemiei COVID-19

– Erevan, Armenia: Ultima întâlnire de campanie a candidatului opoziției Robert Kotcharian

– Kiev, Ucraina: Reuniunea Consiliului Național de Apărare și Securitate

– Tokyo, Japonia: Jocurile Olimpice – Conferință de presă a președintelui Tokyo 2020 Seiko Hashimoto

– Hong Kong, China: Verdict în procesul a opt bărbați acuzați de atacuri împotriva activiștilor pro-democrație în Yuen Long

– Monaco, Principatul Monaco: A 60-a ediție a Festivalului de televiziune de la Monte-Carlo (18 – 22 iun.)

– Leicestershire: Ediţia din 2021 a festivalului muzical Download, prevăzută iniţial pentru vara acestui an şi anulată apoi în luna martie, va avea loc în cele din urmă sub forma unui eveniment-pilot la care vor putea să participe 10.000 de spectatori, fără măşti sanitare şi fără distanţare socială. Download Festival va avea loc în Donington Park din Leicestershire în perioada 18-20 iunie

– Milano, Italia: Săptămâna modei masculine (18 – 21 iun.)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Gastronomiei Sustenabile”, stabilită de Adunarea Generală a ONU la 21 decembrie 2016. Statele membre au convenit că o gastronomie sustenabilă poate juca un rol datorită interconexiunilor sale cu cele trei dimensiuni ale dezvoltării durabile: promovarea dezvoltării agricole, securităţii alimentare, nutriţiei, producţiei durabile de alimente şi conservarea biodiversităţii

– 1464: A murit pictorul flamand Rogier van der Weyden, unul dintre pictorii importanţi ai Evului Mediu (n. ~1400)

– 1757: S-a născut Ignace Joseph Pleyel, compozitor austriac, editor muzical şi constructor de piane (m. 1831)

– 1799: S-a născut astronomul englez William Lassel, descoperitorul sateliților planetelor Uranus (Ariel, Umbriel) și Neptun (Triton, Hyperion) (m. 1880)

– 1903: S-a născut Carlo Tagliavini, lingvist şi filolog italian; autor al unei valoroase lucrări despre limbile romanice; numeroase studii privind limba, literatura şi folclorul românesc; membru corespondent străin al Academiei Române (1928, reconfirmat în 1965) (m. 1982)

– 1913: S-a născut Sylvia Field Porter, economistă americană şi renumită autoare de editoriale în domeniul financiar (m. 1991)

– 1918: S-a născut Jerome Karle, chimist şi fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1985, împreună cu matematicianul american H. A. Hauptman; a studiat şi dezvoltat metodele de determinare prin difracţie a structurii cristaline (m. 2013)

– 1921: A murit Eduardo Acevedo Díaz, prozator, politician și jurnalist uruguayan, unul dintre creatorii romanului istoric în ţara sa (n. 1851) – 100 de ani

– 1936: A murit Maxim Gorki, romancier, dramaturg și activist politic rus, fondator al realismului socialist în literatură (n. 1868) – 85 de ani

– 1943: S-a născut Raffaella Carrà, cântăreaţă, dansatoare, prezentatoare de televiziune şi actriţă italiană

– 1949: S-a născut Lech Kaczyński, fostul preşedinte al Poloniei între anii 2005 – 2010 (m. 2010, într-un accident aviatic, la Smolensk, în Rusia)

– 1952: S-a născut actriţa italiană de film Isabella Rossellini (fiica actriţei Ingrid Bergman şi a regizorului Roberto Rossellini)

– 1964: A murit pictorul italian Giorgio Morandi (n. 1890)

– 1982: A murit actorul german de film Curd Jürgens (n. 1915)

– 1989: A murit I. F. Stone (Isidor Feinstein Stone), jurnalist de investigaţie şi scriitor american; celebru pentru revista sa „I.F. Stone’s Weekly” (n. 1907)

– 1997: A murit (la Köln, Germania) scriitorul disident rus Lev Kopelev (urna funerară a fost înhumată la Moscova, la 18.VII.1997) (n. 1912)

– 2000: A murit Nancy Marchand, actriță americană (n. 1928)

– 2006: A murit Vincent Sherman, regizor, scenarist, producător şi actor american (n. 1906) – 15 ani

– 2014: A murit pianistul şi compozitorul american de jazz Horace Silver, pionier al curentului hard bop din anii ’50 ai secolului XX (n. 1928)