Noi avertizări de ploi abundente și vijelii au fost emise de meteorologi. Sunt coduri portocalii și galbene până duminică noapte în aproape toată țara. Avertizările au fost și extinse. Astfel, în Dobrogea, Moldova, estul Transilvaniei, nordul Olteniei și local în Muntenia, precum și în zona Carpaților Meridionali și Orientali va ploua însemnat cantitativ. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20-30 litri pe metru pătrat și pe arii restrânse 50. În aceeași perioadă de timp va fi valabil și un cod portocaliu în județele Suceava, Neamț, Bacău, Vrancea și zona de munte a județului Buzău. Ploi local abundente vor fi și în Dobrogea, precum și în celelalte județe din Moldova și din estul și nord-estul Munteniei. Potrivit meteorologilor, vremea se va menține în general instabilă şi la începutul săptămânii viitoare, în special în zonele montane./rpatulea/ilapadat
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 iunie)