(Photo by BEHROUZ MEHRI / AFP) /

Cum perioada concediilor de vară este tot mai aproape, iar condițiile de călătorie au început să fie din ce în ce mai permisive, mulți oameni își doresc să evadeze din stresul cotidian, amplificat de pandemia de coronavirus. Indiferent de destinația aleasă, în țară sau străinătate, toți amatorii de călători își plănuiesc din timp vacanța, din dorința de a avea un concediu perfect, cât mai relaxant și plăcut. O la fel de mare grijă și atenție este, însă, indicat să acordăm și micilor vietăți pe care le lăsăm acasă. Atât iubitorii de animale, cât și pasionații de flori știu cât de greu le este de fiecare dată să lase în urmă aceste nevinovate ființe. Da, și plantele sunt ființe întrucât se „nasc”, respiră, ajung la maturitate, se înmulțesc și mor. Ba mai mult de-atât, florile ne înfrumusețează viața, ne aduc bună dispoziție și ne ajută să trecem peste perioadele mai puțin plăcute. Simbolizând dragostea, prietenia și compasiunea, florile ne încântă prin culoare și delicatețe și au un adevărat efect curativ, cu urmări pozitive imediate, dar și de lungă durată, asupra stărilor sufletești. Florile de apartament oferă o atmosferă duioasă, reușind să aducă culoare, textură și armonie oriunde s-ar afla. Pe lângă factorul estetic, ele îmbunătățesc calitatea aerului, eliberând oxigen și absorbind dioxidul de carbon. Drept urmare, cu atâtea beneficii asupra sănătății noastre,

merită un interes și o preocupare deosebite. Dacă iubitorii de animale au marele avantaj că există locuri special amenajate care le vin în ajutor atunci când doresc să plece pentru câteva zile, nu același lucru se poate spune și despre pasionații de flori, care caută soluții cât mai ingenioase pentru a le păstra în condiții optime în perioada concediilor. Nu mai este un secret pentru nimeni că îngrijirea plantelor de apartament înseamnă cantitatea adecvată de apă și lumina potrivită, un rol important avându-l și umiditatea sau temperatura. Un truc este acela de a încerca să imităm climatul de proveniență al respectivei flori. Plantele tropicale (precum orhideea) se dezvoltă în medii calde și umede, în timp ce cactușii și plantele suculente (aloe vera) preferă un climat cald și uscat. Dacă vacanțele unora dintre noi presupun plecarea pentru o perioadă mai lungă de timp, iar apa în exces din farfuriuțele ghivecelor sau lăsarea florilor în grija vecinilor, prietenilor sau a rudelor, nu reprezintă niște soluții viabile și imediate, există câteva „remedii” ceva mai sigure. În cazul în care nu „dețineți” o rudă, un prieten sau vecin admirator declarat al floriculturii, mai bine vă descurcați pe cont propriu (bazându-vă eventual și pe metodele prezentate mai jos) decât să constatați la întoarcere că persoana în cauză a udat până și florile artificiale (pățanie trăită).

* Udați bine plantele înainte de plecare – Înainte de a părăsi locuința plantele se udă foarte bine, astfel că, acestea nu vor avea nevoie de apă timp de 4-5 zile. Apa trebuie aplicată treptat pentru ca plantele să nu aibă de suferit. Puneți lângă ghivece recipiente cu apă, astfel încât apa evaporată să asigure un mediu umed pentru plantele dvs. În cazul în care lipsiți mai mult de 4-5 zile, acoperiți pământul cu nisip sau turbă după ce ați udat florile. În acest mod, veți evita evaporarea apei. Un alt truc pentru menținerea umidității la rădăcina plantelor în perioada concediului constă în punerea la baza ghiveciului a unui burete. Acesta va înlocui cu succes nisipul de drenare, pietrișul sau hârtia de filtru, pentru că are capacitatea de a absorbi excesul de apă și de a păstra umezeala din sol. Apa cu care udați plantele poate fi și cea de la robinet, însă după ce a stat 2-3 zile într-un vas descoperit, astfel încât să se evapore clorul și sărurile să se lase pe fundul vasului. O altă variantă este fierberea apei și răcirea ei.

* Se recomandă ca farfuria ghiveciului să conțină apă – În cazul în care plecarea este spontană și deja plantele au fost udate acum 2- 3 zile, pentru a nu le uda din nou și a le afecta nivelul de umezeală din sol, apa poate fi pusă în farfuria de scurgere. În acest fel, planta își va lua suficientă apă, atunci când va avea nevoie. Dacă se observă o absorbție rapidă a apei de către plantă, se va verifica umiditatea solului și se va mai adăuga apă. Un alt truc ar fi să luați o sticlă pet pe care să o umpleți cu apă. Găuriți dopul în câteva locuri și înfigeți sticla în sol, cu dopul în jos. Astfel, apa din sticlă se va scurge lent, asigurând necesarul de apă timp de o săptămână.

* Metode inedite de udare a plantelor

  • Cu ajutorul unor fitiluri – O metodă ingenioasă de a asigura apă atât timp cât sunteți plecați, constă în înmuierea unui dres sau a unor şnururi absorbante din lână sau in și poziționarea unui capăt al acestuia în pământul din ghiveci și a celuilalt capăt într-un borcan cu apă. Astfel, de fiecare dată când planta va avea nevoie își va lua singură apă necesară. În general un recipient de 250 de ml, va ajunge pentru cel mult 10 zile, dar pentru a scăpa de griji, ar fi bine să optați pentru un recipient mai mare. O condiție obligatorie ca acest sistem să fie unul funcțional este aceea de a amplasa vasul cu apă deasupra ghivecelor, pentru a asigura căderea apei prin gravitaţie.
  • Cu ajutorul unor covorașe – Trucul de mai sus poate fi completat și de acela al covorașelor absorbante, precum lavetele sau un prosop de bumbac, pe care le puteți scufunda cu un capăt într-un vas cu apă și cu celălalt așezat peste pământul care găzduiește planta. Aceste covorașe vor executa aceeași sarcină de conductă irigatoare precum șnururile de mai sus, păstrând condiția așezării vasului într-o poziție superioară față de ghiveci.
  • Prin efectul de seră – Le puteți asigura plantelor hidratarea și cu ajutorul serelor artificiale. Faceți o mică seră artificială din plastic folosind doar o pungă. Prindeți-o deasupra plantei și de ghiveci. Prin transpirație, aceasta va avea apă suficientă. Atenție însă ca frunzele să nu atingă punga, deoarece există riscul să putrezească. De asemenea, asigurați-vă să fie recipiente deschise cu apă în jurul florilor. Planta va fi protejată și își va menține umiditatea indiferent de temperatura de afară. Pentru a asigura oxigen se găurește punga în 5-7 locuri cu un ac.
  • Cu ajutorul globurilor de apă sau al cărămizilor – O altă varianta este utilizarea accesoriilor numite „globuri de apă”. Acestea sunt dispozitive rotunde prevăzute cu o tijă prin care apă picură în interiorul ghiveciului, udând plantele treptat. În acest mod apa se va scurge încet în ghiveci, florile extrăgându-și necesarul de hidratare. Udarea cu cărămizi presupune așezarea ghiveciului cu plante pe două cărămizi învelite în prosoape și așezate într-un lighean cu apă. În acest mod plantă va avea mereu acces la apă.

* Acoperiți solul din ghivece – Cel mai important pentru plante este să le oferiți un mediu umed cât timp nu sunteți lângă ele. Cu ajutorul unei pungi din plastic acoperiți de data aceasta pământul din ghiveci după ce l-ați udat bine. În acest mod apa nu se va evapora, asigurând un mediu umed florilor. Pe același sistem puteți utiliza turbă, mușchi, scoarță de copac, hârtie de ziar udată sau iarbă, care să reducă pierderile de apă pentru câteva zile. În comerț există și pietricele decorative care rețin umezeala și care se presară deasupra pământului din ghivece pentru ca acesta să nu se usuce prea repede.

* Asigurați-le lumina necesară – Nu faceți întuneric în camera în care le lăsați sau pe balcon. Asigurați-vă că toate încăperile în care aveți flori sunt luminate. Dacă aveti plante pe care în mod normal le țineți la soare în timpul zilei, mutați-le într-un loc mai puțin însorit, astfel încât să reduceți cantitatea de apă pe care planta o consumă, cât și transpirația acesteia. Lumina este necesară, însă nu directă. Mutați florile într-o cameră cu semi-umbră, astfel încât, cantitatea de apă consumată să fie redusă. Lipsa luminii directe nu va afecta florile dacă sunteți plecați timp de o săptămână. Dacă plecați mai multe săptămâni, este bine să fie penumbră în camere. Nu sunt condițiile ideale pentru florile dvs., însă reducând lumina, încetiniți procesele vitale ale plantei, deci și consumul de apă. Lumina este esențială în procesul de fotosinteză. Metabolismul plantei presupune capacitatea acesteia de a hiberna. Această acțiune a plantelor este determinată de succesiunea anotimpurilor și de ciclul zi-noapte. Plantele la ghiveci au nevoie de o lumină potrivită în funcție de cerințele speciei. Lumina naturală dacă nu poate fi realizată, se înlocuiește cu lumina artificială. Totuși, există o diferență între cele două tipuri de lumină:

  • Lumina naturală conține radiații electromagnetice, care contribuie într-o mai mare măsură la dezvoltarea plantelor. Spre deosebire de lumina naturală, cea artificială nu conține elementele luminii naturale care contribuie la o bună dezvoltare a plantelor.
  • Lumina artificială este foarte des întâlnită în horticultură, în regiunile cu nopți polare. Se pare că pentru unele plante este mai bună lumina artificială decât cea naturală, în acest caz lumina naturală este înlocuită cu cea artificială. În această situație becul incandescent trebuie situat la 30 cm de plantă, dacă are 25 de wați și la 91 de cm, dacă becul are 150 wați. De asemenea, lumina artificială este folosită și la altitudini mai joase pentru a stimula înflorirea plantelor în afară perioadei de grație.

* Acordați atenție sporită și locului în care le așezați – Evitaţi expunerea florilor în plin soare. Dacă florile dvs. sunt pe balcon, cel mai bine ar fi să le așezați una lângă cealaltă, la umbră sau într-un perimetru în care nu ajung razele directe ale soarelui. Fiind împreună, plantele își vor acorda ajutor reciproc: cele mai înalte vor face umbră celor mici, iar cele mici vor face umbra pământului și rădăcinilor celor înalte. Cel mai bine este să le grupezi într-un loc la umbră, ferit de curenţii de aer. Este foarte important să țineți cont, atunci când le grupați, de necesităţile lor faţă de apă, întrucât sunt plante mai rezistente la secetă şi plante iubitoare de-o atmosferă mai umedă. Trebuie să cunoașteți foarte bine necesitățile fiecărui tip de plantă în parte și să le grupați în mod inteligent. Având în vedere că plantele au nevoie de apă în cantități diferite, unele fiind rezistente la uscăciune, cum sunt cele suculente (cactușii), iar altele cer multă apă, cum ar fi plantele cu frunze mari sau cele cu creștere rapidă, atenția va fi îndreptată, cum este și firesc, către cele din urmă. Acestea vor fi așezate în ghivece de plastic, întrucât cele de lut nesmălțuit rămân fără apă mai repede.

* Apelați la ghivecele inteligente – Acest tip de ghivece prezintă rezervoare cu apă la bază şi asigură prin absorbţie nevoia de apă a plantei pentru o anumită perioadă de timp. Pentru speciile rare sau favorite puteți apela și la containerele cu picurătoare, destinate irigării pe o durată ce variază între o săptămână şi o lună. Dacă vreți să scăpați de orice grijă în vacanţă, folosiți un sistem profesional de udare, adică un set automat de irigaţie care poate uda până la 35 de ghivece în acelaşi timp. Acest sistem este prevăzut cu un rezervor de apă care oferă timp de un minut, o udare optimă pentru toate plantele conectate.


Reguli generale de îngrijire a plantelor care pot ajuta și în perioada vacanței

* Curățarea frunzelor – Plantele au nevoie ca frunzele să fie curate, pentru că fotosinteza se realizează la nivelul acestora. O frunză curată va ajuta planta să producă mai eficient energie. Puteți băga ghiveciul în cadă și o puteți spăla cu dușul, puteți șterge frunzele cu o cârpă moale îmbibată în apă călduță ori puteți scoate plantele afară, atunci când plouă (dacă aveți posibilitatea). Uleiul de neem este și el un insecticid natural care curăță și conferă luciu plantelor. Orice metodă veți alege, curățarea frunzelor va aduce fericire plantelor tale.

* Ventilarea – Cum nici nouă nu ne place aerul îmbâcsit, nici plantele nu agreează un aer „stătut”. Amintiți-vă să aerisiți foarte bine casa în fiecare zi. Ventilatorul este un instrument excelent care „obligă” aerul să circule în toate colțurile camerei. Iar dacă vă place să păstrați plantele în grupuri, despărțiți-le periodic pentru a vă asigura că între ghivece nu s-a acumulat umezeală, mucegai sau insecte. Chiar și în perioada în care sunteți plecați în vacanță, puteți lăsa o fereastră cât mai mică sau ferită de privirile trecătorilor, pentru a le asigura plantelor o bună ventilație.

* Fertilizarea plantelor la ghiveci – Din cauza faptului că nu sunt în mediul lor natural, plantele la ghiveci au nevoie de ajutor pentru a supraviețui. Astfel, este necesară o fertilizare a plantelor cu substanțe organice sau anorganice. Nu uitați, însă, o regulă de aur: nu administrați fertilizant plantelor în perioada de repaos vegetativ, căci le puteți face mai mult rău. Hrăniți-le în perioada de creștere și dezvoltare!

  • Conurile de brad uscate reprezintă o modalitate de prelungire a vieții plantelor din ghiveci. Acestea sunt excelente pentru temelia din interiorul unui ghiveci. Se aleg conuri uscate, se scutură de semințe și se mărunțesc cu un cuțit. Conurile se vor epuiza în timp, dar vor reprezenta o bună sursă de minerale pentru plantă, un element de drenaj al apei și vor preveni formarea mucegaiurilor în interiorul ghiveciului, pe exterior și în farfuria de scurgere.
  • Zahărul este un fertilizant eficient care poate fi utilizat o dată pe săptămâna dar nu mai des de 2, 3 ori, întrucât excesul va avea repercusiuni negative asupra plantei. Acesta se poate dilua în apă sau se poate aplica direct în ghiveci. De asemenea, plantele pot fi fertilizate și cu glucoză. Această se diluează într-un litru de apă și soluția se pulverizează pe plantele bolnave pentru a le vindeca.
  • Zațul de cafea are o multitudine de întrebuințări printre care și îngrășământ excelent pentru flori. Zațul de cafea se așază la baza plantei pentru a crește aciditatea solului. Plantele la ghiveci se pot fertiliza și cu pliculețele de ceai, dar se recomandă folosirea cu grijă, pentru a nu favoriza apariția musculitelor negre.
  • Cojile de banană, de portocale sau de mandarine reprezintă îngrășăminte naturale pentru plantele la ghiveci. Pentru a le transforma în fertilizant viabil cojile se depozitează într-un recipient peste care se adaugă apă clocotită. Amestecul se ține la macerat 24 de ore. După această perioadă cojile se scot și se mai adaugă apă curată în recipient. Cu soluția obținută se udă florile și se sporește ramificarea și creșterea acestora.
  • Cenușa este un alt ingredient care poate fi folosit ca îngrășământ natural. Cenușa conține sulf, potasiu, fosfor, magneziu, zinc, fier și calciu. Pentru fertilizare cenușa se amestecă cu pământ la transplantarea plantelor. Prin această metodă, se va dezinfecta substratul și acesta va deveni mai hrănitor.
  • Drojdia este un stimulator de creștere și oferă o mulțime de nutrienți. Microorganismele pot fi amplificate prin udarea substratului cu soluție obținută din drojdie. De asemenea, se intensifica eliberarea dioxidului de carbon, având loc o mineralizare rapidă a materiei organice cu eliberarea de fosfor și azot. O infuzie de drojdie de 1% adăugată în pământ, echivalează cu adăugarea unei doze pline de îngrășăminte de sezon. Pentru această metodă se poate folosi drojdie convențională sau drojdie uscată, dizolvată în apă (10 litri apă, 10 grame de drojdie uscată și 3 linguri de zahăr). Soluția realizată în raport de 1:5 se infuzează timp de 2 ore și se aplică pe plante.
  • Compostul este un element benefic atât plantelor de grădină, cât și plantelor de apartament. Acesta se folosește la transplantare și are rolul de îmbunătățire a caracteristicilor substratului. Pământul din ghivecele plantelor poate fi fertilizat și cu mraniță. Această se obține din descompunerea a 100g de gunoi de grajd în 10 litri de apă.
  • Îngrășămintele din comerț pot fi înlocuite cu apă din acvariu. Aceasta conține multe substanțe ce contribuie la creșterea și dezvoltarea plantelor. Se recomada o utilizare precaută a apei de acvariu, maxim o dată pe lună.
  • Cojile de ouă sunt un bun îngrășământ pentru plantele de apartament și pentru grădină. Acestea conțin carbonat de calciu, fosfor și azot. Îngrășământul conține coji de ou uscate și pisate. Cea mai indicată este pulberea din coji de ou care, pentru plantele de apartament, va fi folosită în cantități mici, o dată la 2 luni, pentru că se descompune destul de greu. Înainte de utilizarea îngrășămintelor organice se realizează o expertiză a stării de sănătate a plantelor. Dacă plantele sunt bogate se folosește o cantitate mică de fertilizant. Înainte de folosirea fertilizantului se toarnă apă în sol pentru a se evita distrugerea plantei. Îngrășământul natural poate fi folosit simultan cu cel anorganic.

* Îngrijirea plantelor de apartament în funcție de anotimp – Plantele de interior nu se îngrijesc pe tot parcursul anului la fel. Nevoile lor sunt diferite, iar dacă vă doriți ca ele să fie sănătoase și verzi, este neapărat necesar să vă ghidați după necesitățile lor în funcție de condițiile meteorologice. În caz contrar, plantele nu riscă doar să își piardă din frunze sau să nu mai înflorească, ci pot inclusiv să se usuce complet. Chiar dacă nu sunt într-o grădină în aer liber, asta nu înseamnă că plantele de interior nu sunt influențate de schimbarea anotimpurilor. Lumina, umiditatea din aer și din pământ, temperatura ambientală – elemente vitale pentru sănătatea plantelor, diferă de la un anotimp la altul chiar și în interior.

  • Îngrijirea plantelor de apartament primăvara – Primavăra începe perioada de vegetație activă, așa că necesarul de apă crește, deci o regulă ar fi menținerea pământului în permanență umed. În această perioadă a anului plantele au nevoie de cât mai multe substanțe nutrivite pentru a se dezvolta armonios și tocmai de aceea ar trebui udate o dată la două zile. Desigur, frecvența udării depinde mult de specia plantei. În cazul în care vasul în care se află planta în prezent a devenit neîncăpător, primăvară este un moment potrivit pentru schimbarea lui. Nu uitați, însă, că transplantarea totală se face doar o dată la 2-3 ani (în funcție de mărimea ghiveciului și al ritmului de creștere al plantei), în vreme ce transplantarea parțială (înlocuirea pământului de la suprafață ghiveciului se face în fiecare primăvară).
  • Îngrijirea plantelor de apartament vara – Vara se schimbă condițiile de îngrijire. Plantele au nevoie de alte condiții pentru o dezvoltare sănătoasă, având nevoie de mai multă apă. Temperaturile crescute duc la o uscare rapidă a solului, așa că va trebui să le udați mai des decât în alte anotimpuri. Desigur, fiecare floare are propriile nevoi, însă, orientativ, majoritatea florilor trebuie udate vara o dată pe zi, preferabil seară sau dimineață, când este mai răcoare.
  • Îngrijirea plantelor de apartament toamna­ – Toamna, plantele intră în repaus și nu mai au nevoie de la fel de multă atenție. Odată cu instalarea lunii septembrie, plantele trebuie udate mai rar. Faceți un test simplu pentru a vă da seama dacă planta are nevoie sau nu de apă – ridicați ghiveciul. Dacă vasul este prea ușor, e cazul să uzi planta, iar dacă este greu, mai așteaptă 1 – 2 zile până la următoarea udare. În timpul toamnei majoritatea plantelor au nevoie de un nivel de umiditate mai crescut. Odată cu venirea toamnei, plantele de aparatament nu mai au nevoie de îngrășământ. Doar anumite specii, precum violetele africane, hibiscus sau impatiens (sporul casei) au nevoie de fertilizator și în această perioadă.
  • Îngrijirea plantelor de apartament iarna – În timpul iernii grija maximă se îndreaptă spre temperatură. Nu uitați, însă, că nicio temperatură prea ridicată nu le priește. Cel mai bine ar fi ca plantele să stea în timpul iernii în cea mai răcoroasă cameră din casă. În timpul iernii, udările ar trebui să fie mai rare, în funcție de nevoile plantei. Orientativ, o dată la 1-2 săptămâni este suficient, însă depinde foarte mult și de plantă. Temperatura apei ar trebui să fie aceeași cu cea din cameră. Ca regulă generală, iarna nu se aplică îngrășământ florilor de apartament. Singurele plante cărora le poți administra fertilizator în această perioada sunt cele care au înflorirea naturală iarnă. În cazul în care plantele pe care le aveți au nevoie de îngrășământ și iarna, este de preferat să folosiți îngrășământ lichid, pe care să-l amestecați în apa cu care le udați.

Cele mai rezistente plante de apartament

Unele plante de apartament sunt foarte rezistente la orice condiții și rezistă cu succes chiar și în casele celor mai ocupate persoane din lume. Ficusul, cactusul, în general și cactusul de Crăciun în special, bambusul, crăciunița, crassula, violeta africană, pana cocoșului, dracaena, limba soacrei, epipremnum, voalul miresei, aloe vera, croton, palmierul pitic, crinul păcii, maranta, dieffenbachia, aglaonema.

  • Supranumită și planta de fier, Aspidistra elatior (Pana cocoșului) și-a câștigat renumele pentru că se poate adapta oricăror condiții, chiar și afară, fără soare. Ea preferă lumina slabă, iar frunzele destul de lungi și ascuțite se dezvoltă în bulgări. Uneori înflorește și dacă este ținută în casă.
  • Cactușii rezistă cel mai bine condițiilor aprige, de aceea aceste plante sunt ușor de întreținut în apartamente. Din familia cactușilor face parte și Schlumbergera sau Crăciunița. Denumirea de Crăciuniță vine de la faptul că are flori roșii, albe sau roz (uneori și combinații ale acestora), care se deschid la începutul iernii. Această plantă se dezvoltă cel mai bine, culmea, dacă nu aveți grijă de ea, în sensul că tot ce are nevoie pentru a înflori abundent este lumina puternică, dar va face flori și dacă este ținută într-o camerăa cu puțină lumina. Puteți forța această plantă să înflorească în decembrie țînând-o în întuneric complet timp de 12 ore pe zi, începând de la mijlocul lunii octombrie și până când încep să îi apară bobocii. O metodă și mai simplă decât aceasta este să țineți planta într-o încăpere cu temperatura scăzută (10-12 grade Celsius), începând din luna noiembrie.
  • Alte două plante decorative, perfecte pentru cei care nu dispun de mult timp pentru a îngriji florile din apartament, sunt Dracaena marginata și Dracaena sanderiana. Ambele specii cresc cel mai bine în camere care beneficiază de lumina puternică, iar pământul poate fi lăsat să se usuce complet între udări. Un mare avantaj în a avea una dintre aceste plante este faptul că, în cazul în care se ofilește, planta își va reveni după ce va fi udată, deși marginile frunzelor vor fi maronii. Tolerează chiar și lumina insuficientă.
  • Există o plantă care, dacă este udată des, rădăcina îi va putrezi, iar aceasta este Sansevieria. Cu frunze lungi și ascuțite, fiind foarte ușor de întreținut, deoarece tolerează foarte bine lumina scăzută și sesiunile de udare foarte rare. Pe timpul iernii trebuie udată și mai rar, de numai 1-2 ori dacă este ținută în casă, în funcție de gradul de umiditate din încăpere.
  • Epipremnum este o plantă ușor de întreținut, necesitând doar ruperea vârfurilor pentru a face baza plantei să fie mai ramificată. Este necesar că între udări pământul să fie lăsat să se usuce. Indiferent dacă planta primește sau nu apă într-o perioadă de timp, frunzele acesteia se vor usca și vor cădea. Este o plantă adaptabilă, cel puțin când vine vorba de lumina, în sensul că se poate dezvolta chiar și la lumina artificială.
  • Chlorophytum comosum numită și planta-păianjen, crește, în general, în ghivece suspendate pe etajere. Această plantă are nevoie doar de apă și de schimbarea vasului o dată la câțiva ani, întrucât rădăcinile cresc foarte mult și tind să ocupe tot spațiul din ghiveci.

Autor: Alina Andrei, RADOR

https://www.housebeautiful.com/lifestyle/a33563512/how-to-keep-your-plants-alive-while-youre-on-vacation/

https://www.yourhomeandgarden.co.nz/inspiration/interior_style/8-tips-for-keeping-your-plants-alive-while-youre-on-holiday

https://lifehacker.com/how-to-keep-your-plants-alive-when-youre-on-vacation-1846942600

https://www.salon.com/2021/06/09/how-to-keep-your-plants-alive-while-youre-on-vacation_partner/

https://www.daviddomoney.com/watering-plants-while-on-holiday/

https://www.travelandleisure.com/travel-tips/how-to-keep-your-plants-alive-on-vacation

https://www.refinery29.com/en-us/how-to-keep-plants-alive-on-vacation

https://www.hgtv.ca/green-living/photos/how-to-keep-your-plants-alive-while-youre-on-vacation-1927570/

https://www.the-diy-life.com/how-to-keep-your-plants-alive-when-youre-on-vacation/