Iranul şi şase puteri mondiale au amânat negocierile nucleare pentru consultări în capitale, a declarat duminică reprezentantul Uniunii Europene la negocieri, Enrique Mora. Vorbind reporterilor, Enrique Mora nu a oferit niciun indiciu cu privire la data la care vor fi reluate negocierile, dar a subliniat că s-a înregistrat un progres şi că participanţii vor avea o imagine mult mai clară legat de finalizarea unui acord după ce se vor încheia consultările cu capitalele şi se va reveni la masa negocierilor. Enrique Mora a adăugat că preconizează că Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) şi Teheranul vor ajunge la un acord care-l va prelungi pe cel de monitorizare a activităţilor nucleare ale Iranului, care expiră pe 24 iunie. Reprezentantul Rusiei la negocieri, Mihael Ulianov, a spus reporterilor că nimeni nu ştie când anume se vor relua negocierile./mbaciu/ilapadat
(REUTERS – 20 iunie)