Toate judeţele şi Bucureştiul rămân în scenariul verde din punct de vedere al infectărilor cu noul coronavirus, cea mai mare incidenţă la mia de locuitori fiind în judeţul Alba: 0,17, anunţă Grupul de Comunicare Strategică. Cele mai multe cazuri noi s-au înregistrat în Prahova, 9, Bucureşti, 8, Argeş şi Vaslui câte 4 şi Sibiu 3 cazuri. În 16 judeţe nu a fost raportat niciun caz nou de infectare. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 53 de cazuri noi de persoane infectate cu noul coronavirus. Au fost raportate şi 18 decese, cărora li se adaugă alte 16 de anul trecut sau de la începutul acestui an înregistrate abia acum. La ATI mai sunt internaţi 161 de pacienţi./lcoman/ilapadat
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 iunie)