Realizator: Şefii de stat şi de guverne ai ţărilor membre UE participă joi şi vineri, la Bruxelles, la Consiliul European de Vară. România este reprezentată de preşedintele Klaus Iohannis. Trimisul RRA Alina Stănuţă are detalii despre agenda summitului şi agenda preşedintelui României:
Reporter: Principalele subiecte de pe agenda reuniunii şefilor de stat sau de guvern vizează coordonarea UE in contextul pandemiei de COVID-19, procesul de redresare economică a Uniunii, gestionarea fenomenului migraţiei sau relaţiile externe ale UE cu Turcia sau Federaţia Rusă. Totodată, preşedintele Klaus Iohannis va participa la summitul euro în format extins, în cadrul căruia vor fi abordate provocările economice pentru zona euro, în contextul pandemiei de COVID-19, precum şi progresele înregistrate cu privire la uniunea bancară şi uniunea pieţelor de capital. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, în marja Consiliului European, liderii UE vor avea întâlnire şi cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres, reconfirmat pentru un nou mandat de 5 ani la conducerea organizaţiei. Joi, în jurul orei 13:00, ora României, şeful statului, Klaus Iohannis, îl va decora pe preşedintele PPE, Donald Tusk. Evenimentul va avea loc la Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă UE de la Bruxelles./lcoman/ilapadat
Acasă ROMANIA Relatii internationale Preşedintele Klaus Iohannis va participa, joi şi vineri, la Consiliul European de...