Preşedintele SUA a aprobat declararea stării de urgenţă în Florida, după prăbuşirea blocului Champlain Towers

Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a aprobat declararea stării de urgenţă în statul Florida, după incidentul produs la primele ore ale zilei de joi, când un bloc de apartamente cu 12 etaje din Surfside, districtul Miami Dade, s-a prăbuşit parţial, provocând moartea a cel puţin patru persoane şi rănirea altor 10. Potrivit ultimelor informaţii, 120 de persoane au fost localizate, dar 159 sunt în continuare date dispărute. „Acţiunea preşedintelui Biden autorizează FEMA să coordoneze eforturile de salvare şi să uşureze greutăţile şi suferinţa populaţiei locale, asigurând asistenţa necesară şi măsurile de urgenţă potrivite, autorizare în temeiul Legii privind asistența în caz de dezastru și asistența de urgență Robert T. Stafford, pentru a salva vieți și pentru a proteja proprietatea, sănătatea și siguranța publică și pentru a diminua sau preveni amenințarea unei catastrofe în districtul Miami-Dade”, se arată într-un comunicat de presă emis de FEMA. Echipele FEMA se află în prezent în Surfside, pentru a participa la operaţiunile de salvare după prăbuşirea parţială a clădirii de apartamente Champlain Towers./mbaciu/ilapadat

(CNN INTERNATIONAL – 25 iunie)