Vaccinarea – o problemă de securitate națională, declară premierul Serbiei

Premierul Serbiei, Ana Brnabić, a declarat că este mulțumită de modul în care Serbia a luptat și luptă împotriva pandemiei de coronavirus și a subliniat că vaccinarea este în continuare o problemă importantă, respectiv este necesar ca cetățenii, în special tinerii să se vaccineze pentru a se ajunge la imunitate colectivă și pentru ca viața să revină la normal. La conferința organizată de firma farmaceutică Hemofarm, intitulată „Anul schimbării – sănătate, pandemie, îndrumare”, Brnabić a declarat că imunizarea cetățenilor este o problemă de securitate națională. „Îmi pare rău că nu putem convinge suficienți oameni, în special tineri, în număr cât mai mare” – a declarat Brnabić, subliniind că doar 17% din populația sub 30 ani s-a vaccinat. Potrivit lui Brnabić, vaccinarea este o problemă de responsabilitate civică și socială, deoarece cei care sunt vaccinați îi protejează și pe cei care nu sunt vaccinați. „Încă nu reușim să atingem ținta de 2,6 milioane cetățeni vaccinați, nu reușim să depășim ca 48% din populația țării să fie vaccinată. 48% din persoanele adulte vaccinate nu pot proteja toată populația țării” – a declarat Brnabić, adăugând că există zone, cum ar fi partea centrală a Belgradului, unde procentul celor vaccinați este mai mare de 70%. De asemenea, există 35 de localități în care mai mult de jumătate din populație este vaccinată, dar există și 15 unități administrative în care sub 30% din populație este vaccinată./rmihaj/ilapadat

(www.rts.rs – 25 iunie)