Cu 70 de ani în urmă, istoria aviaţiei româneşti a înregistrat un moment remarcabil: prima decolare a unui aparat de zbor cu reacţie. Avionul era de vânătoare, un IAK-23 de producţie sovietică, iar aerodromul nou construit, la Ianca, lângă Brăila. Evenimentul a fost punctul culminant al unor pregătiri intense care duraseră câteva luni, în contextul reorganizării aviaţiei noastre militare postbelice. Mai întâi, s-a construit pista betonată (de 2000-2500 m), apoi s-au instalat mijloace de protecţie a navigaţiei aeriene, s-au construit cazărmi, s-au adus echipamente. Apoi, s-a constituit Regimentul 14 Aviaţie de Vânătoare (15 aprilie 1951) care avea să fie mutat la Ianca, în aşteptarea aparatelor de zbor. Acestea au venit dezasamblate, pe calea ferată, din Uniunea Sovietică – două IAK-17 şi şapte IAK-23. Bineînţeles, până în acel moment fusese complet instruit personalul navigant, pentru a le putea pilota. La 20 iunie 1951 toate avioanele erau asamblate.
Zborul inaugural l-a făcut şase zile mai târziu maiorul Aurel Răican, comandantul Regimentului 14 Aviaţie Vânătoare, în prezenţa ministrului Forţelor Armate Române, Emil Bodnăraş, şi a altor demnitari. Aveau să urmeze, tot în 26 iunie, câteva zboruri făcute de maiorul Ştefan Gheorghiu şi locotenenţii major Gheorghe Ancuţa, Gheorghe Păduraru, Petre Coroianu, Ion Ţâu.
Unul dintre aceştia, Gheorghe Păduraru (devenit mai târziu comandor de aviaţie), a lăsat posterităţii câteva note cu o mare valoare documentară despre ziua primului zbor pe un avion de vânătoare reactiv, precum şi despre cel care l-a executat, pilotul Aurel Răican. Vă oferim un fragment din aceste note aflate astăzi în arhiva familiei Răican.
„Calm din fire, [maiorul Aurel Răican] nu admitea nici cea mai mică abatere [din partea unui] viitor instructor, personal executa anumite evoluţii în zbor, drept model de urmat. De la primele zboruri executate împreună, aveam să descopăr în domnia sa că era un instructor de zbor cu calităţi deosebite. […]
În 1950, luna august, amândoi am fost selecţionaţi, ni s-au pus la dispoziţie două şi apoi patru avioane IAK 11, am fost trimişi pe aerodromul Tecuci unde am urmat un program de zbor cu totul special. Dacă la sol eram cei mai buni prieteni, ne respectam reciproc, dormeam în aceeaşi cameră, în aer, în luptele aeriene, eram cei mai aprigi <duşmani>. Fiecare căuta să-l <doboare> pe celălalt, să-i <cadă în spate> şi să-l <ciuruiască> cu fotomitraliera de la bordul avionului. După aterizare analizam fiecare amănunt, fără să ne supărăm dacă unul dintre noi fusese <doborât>. Zburam zilnic, 5-6 ieşiri de fiecare, acumulând o experienţă deosebită în zbor.
În anul 1951, luna martie, am primit ordin să ne deplasăm împreună cu avioanele pe aerodromul Pipera. Aici era în curs de formare Divizia 3 aviaţie cu reacţie, avându-l comandant pe colonelul Vasile Cosma. Divizia avea în subordine, tot în curs de formare, trei regimente de aviaţie. Regimentul 11 de aviaţie de vânătoare cu reacţie – comandant maior Ion Deac, Regimentul 12 – comandant, maior Ştefan Gheorghiu şi Regimentul 14 – comandant maior Aurel Răican. Pe aerodromul Pipera am început să zburăm foarte intens, zi şi noapte, ajutaţi şi de alţi instructori de zbor. […]
La începutul lunii mai 1951 Divizia 3 aviaţie, împreună cu Regimentul 14 de aviaţie de vânătoare cu reacţie, ne-am deplasat pe noul aerodrom Ianca ce avea în construcţie o pistă betonată, lungă de 2500 m şi lată de 80 m. Pista era în finisare, aşa că am început zborul pe aerodromul de pământ, cu avionul IAK 11 şi, în paralel, făceam cursuri teoretice, de cunoaştere a avionului IAK 17 şi a avionului de luptă IAK 23.
Pe calea ferată a sosit un avion IAK 17 şi şase IAK-uri 23, împreună cu instructor de zbor şi ingineri de specialitate. […] Personalul navigant participa împreună cu tehnicienii la o parte din cursuri şi, separat, cu instructori sovietici şi cu ajutorul translatorilor, direct la avion, învăţând caracteristicile de zbor şi, în mod deosebit, ale aparaturii de bord care era mai deosebită faţă de cea a avionului clasic. După un examen, am fost declaraţi apţi de zbor pe avionul cu reacţie. […] După patru-cinci ieşiri am fost admişi să zburăm pe avionul cu reacţie IAK 17 în dublă comandă. După şase zboruri, în medie, în tur de pistă şi în zonă, toţi am fost declaraţi apţi pentru zborul în simplă comandă pe avionul de luptă IAK 23.
Astfel, în ziua de 26 iunie 1951, după ce căpitanul Dumitru Balaur a executat sonda meteo cu avionul IAK 17 pilotat de Kovaliov, la ora 9.30, comandantul Regimentului 14 de aviaţie de vânătoare cu reacţie, maiorul Aurel Răican, pilot şi comandant de excepţie, a zburat primul cu un aparat de luptă cu reacţie – avionul IAK 23 – scriind prima pagină din istoria aviaţiei de luptă reactive din România. A executat un tur de pistă dublu, cu trecerea la vericală a aerodromului – zborul a durat 11 minute.
Drept gratitudine, după o săptămână, pe aerodromul Ianca, ministrul Apărării Naţionale [Emil Bodnăraş], personal, i-a înmânat un stilet aurit pe care a fost gravat următorul text: <Maiorului Răican Aurel, pilotul român care, primul, a zburat pe un avion de vânătoare reactiv>.”
