Iranul a anunțat sâmbătă că crede că este posibilă restabilirea acordului nuclear convenit în 2015 cu marile puteri mondiale, dar a avertizat că Teheranul „nu va negocia la nesfârșit”. „Dintr-un angajament ferm de a salva un acord pe care SUA a încercat să îl distrugă, Iranul a fost cel mai activ participant de la Viena, propunând cele mai multe variante de lucru”, a precizat purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Saeed Khatibzadeh, printr-o postare pe Twitter, referindu-se la discuțiile care vizează relansarea acordului nuclear. Iranul și Statele Unite au purtat discuții indirecte privind revigorarea acordului din 2015 convenit între Teheran și șase puteri mondiale, înțelegere prin care s-au impus restricții asupra activităților nucleare ale Teheranului în schimbul ridicării sancțiunilor internaționale. Președintele american Donald Trump a retras Washingtonul din acord în 2018, dar președintele Joe Biden încearcă să-l relanseze. Oficialii din ambele tabere au anunțat că înainte ca acordul să poată fi relansat există probleme majore de rezolvat. „Încă mai cred că este posibil un acord, în cazul în care SUA decid să abandoneze moștenirea eșuată a lui Trump. Iranul nu va negocia la nesfârșit”, a precizat Khatibzadeh pe Twitter. Vineri, organismul de supraveghere a activităților nucleare din cadrul ONU a cerut un răspuns imediat din partea Iranului dacă va prelungi sau nu un acord de monitorizare care a expirat în cursul nopții. Un reprezentant iranian a răspuns că Teheranul nu are obligația de a oferi un răspuns în acest sens. Discuțiile de la Viena, care au început în aprilie, se află acum într-o pauză care este de așteptat să dureze până la începutul lunii iulie, însă eșecul prelungirii acestui acord expirat de monitorizare ar putea perturba aceste negocieri.(REUTERS – 26 iunie)/cstoica/sdm2