Preşedintele Bulgariei speră ca Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă să fie propus pentru discuţii publice în iulie

Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, şi-a exprimat speranţa ca Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă să fie propus pentru discuţii publice în iulie şi să fie prezentat viitorului parlament.

La Bruxelles, unde a participat la summitul UE, şeful statului bulgar a comentat: „Guvernul anterior nu a prezentat planul. Se pare că avea motive. Primul motiv a fost că planul nu era gata. Al doilea motiv a fost că toate semnalele de la Uniunea Europeană erau că trebuie revizuit fundamental în unele secţiuni, astfel încât eforturile uriaşe ale guvernului interimar sunt de a alinia acest plan la toate cerinţele europene. În planul la care se lucrează în prezent, este inclusă, pentru prima dată, asistenţa medicală de urgenţă pe cale aeriană prin intermediul a şase elicoptere”, a subliniat preşedintele Rumen Radev./ddaniela/gpodea

www.bnr.bg – 26 iunie