România a intrat în Al Doilea Război Mondial cu dorința de a elibera teritoriile ocupate de URSS în 1940: Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța. Luptele pentru eliberarea Basarabiei și nordul Bucovinei au durat între 2 – 26 iulie 1941. Conform planului elaborat de către Comandamentul român, lovitură principală a fost dată de Corpul de Cavalerie, de Divizia 1 Blindată și de Divizia 6 Infanterie, care au înaintat spre Moghilău – capitala Regiunii Vinița, Ucraina. În același timp patru divizii române de infanterie au primit ordinul să ocupe localitățile Bălți și Dubăsari. Armata a 4-a Română a atacat pe direcția Tighina. Nordul Bucovinei a fost eliberat de Armata a 3-a (din care au făcut parte trei brigăzi de Vânători de munte). Lupte grele s-au dat pentru trecerea Prutului și pentru cucerirea dealului Țiganca. La 9 iulie, Regimentul 11 Dorobanți a primit ordin să cucerească acest deal fortificat de sovietici. Deși pierduse în zilele precedente aproximativ jumătate din ofițeri și 40% din soldați, Regimentul 11 Dorobanți a reușit să înfrângă rezistența sovietică și după lupte grele a cucerit dealul Țiganca, Cota 77 și satul Țiganca. În timpul luptelor, românii au distrus 5 cazemate și au luat 150 de prizonieri. Pierderile suferite de militarii români au fost mari: 50 morți, 135 răniți și 23 dispăruți. La luptele pentru cucerirea dealului Țiganca a luat parte și căpitanul Constantin Spaimă.
“În după amiaza zilei de 21 iunie [1941], spre seară, comandantul meu de batalion a fost convocat la postul de comandă al regimentului, iar la întoarcere ne-a comunicat începerea ostilităţilor şi ne-a dat ordinal de atac. Cu toată pregătirea de artilerie şi sprijinul de foc al mitralierelor, trecerea Prutului s-a soldat atunci cu un eşec. Rușii aveau de o parte şi de alta a şoselei în rambleu cazemate. În aceste cazemate erau tunuri anticar şi mitraliere ce nu au fost neutralizate de artileria noastră şi care au secerat luptătorii companiilor de puşcaşi, majoritatea găsindu-şi moartea în bălţile adiacente şoselei. În primele ore de atac au căzut zeci de oameni, printre care şi doi căpitani, comandanţi ai companiilor din prima linie. Drept urmare, regimentul s-a regrupat la baza de plecare la atac şi prin marşuri de noapte ne-am deplasat spre nord, forţând de astă data trecerea râului Prut pe la Fălciu. Şi de data aceasta la trecerea Prutului am avut mari pierderi, un medic căpitan era îngrozit că nu mai dovedea să panseze răniţii. La cucerirea dealului Ţiganca un sublocotenent, ofiţer de rezervă, învăţător, îmi aduc aminte că îl chema Damian, un înalt şi frumos blond, a venit la mine cu puşca mitralieră în mână şi mi-a raportat: “Domnule căpitan, toţi soldaţii din plutonul meu au murit luptând. Eu ce să fac?” N-am apucat să-i răspund, căci a căzut lângă mine împuşcat în piept. În timpul luptelor am reuşit să capturez circa 100 prizonieri, 4 mitraliere, mai multe puşti mitraliere şi un tun anticar. Am avut în unitate un sergent, ţăran dintr-o comună din apropierea Galaţiului, care nu era noapte să nu se ducă singur printr-o viroagă pe care o descoperise, să se apropie de poziţia inamică şi să arunce câteva grenade al căror zgomot alarma întregul front. Am folosit această calitate şi l-am numit comandantul unei patrule care a avut misiunea de a captura un ostaş inamic.
Rezultatul a fost de o importanţă covârşitoare: a adus un gradat inamic de la care am obţinut preţioase informaţii de care m-am folosit în atacul din dimineaţa zilei de 10 iulie asupra dealului Țiganca care era apărat de ruși. Am atacat fără pregătire de artilerie… Ruşii aveau gropi individuale. Pentru apărare rușii aveau un batalion întărit cu tunuri şi cu mitraliere. Prin manevrele executate în cunoştinţă de cauză, am cucerit înălţimea. Am folosit două care de luptă pe care le-am primit ca sprijin de la regiment. Am atacat fără pregătire de artilerie, doar cu sprijinul celor două care de luptă. Pe sergent l-am propus la decorare şi avansare la gradul de sergent major. Iar pe mine, pentru acţiunile de luptă din zilele de 8-14 iulie 1941, prin care am asigurat flancul drept al regimentului, am fost decorat cu Ordinul Mihai Viteazul”.
[Interiu realizat de Octavian Silivestru, 1997]
