Între timp, au fost sugerate și alte oportunități potențiale de finanțare, însă coordonarea întregii construcții nu a inclus, până acum, o corelare efectivă între rezultatul proiectelor „soft” și viitoarele sume disponibile prin finanțarea UE în perioada 2021-2027. Inclusiv datorită mutațiilor geo-economice din zonă, precum și unei intercomunicări restrânse între decidenții politici și mediul de afaceri, precum și societatea civilă, SUERD a rămas, din punct de vedere al rezultatelor scontate în raport cu mizele ambițioase inițial vehiculate la nivel politic, într-o măsură destul de mare, doar la stadiul de deziderat sau de declarații politice de bune intenții. Aceasta a determinat o percepție publică relativ marginală, mai ales din partea mass-media, a opiniei publice în general.
În noul context deschis acum în nou deceniu de transpunere SUERD, ținând cont și de o încălzire potențială a cooperării geo-strategice și economice între SUA și UE, ar exista în principiu premisele unei îmbunătățiri a procesului de consultare, coordonare strategică, intercomunicare și aplicare în practică a obiectivelor și celor 11 priorități fixate de la bun început. Altfel spus, ar putea fi într-o mai mare măsură ocazia unei transformări cu marcant substrat pragmatic, în concordanță și cu celelalte procese și inițiative în evoluție, precum Planul European de Redresare sau Reziliență și Pactul Ecologic.
Totodată, începând din acest an, ar exista șansa adoptării unor schimbări legislative și a stabilirii unor stimulente financiare care să îmbunătățească sprijinirea mediului de afaceri, în special a întreprinzătorilor mici și mijlocii, precum și adoptarea acelor măsuri menite să sprijine cultura antreprenorială și un nou stil de management, cu focalizare pe tânăra generație, mai ales pe reducerea procentului alarmant de analfabetism funcțional și social și a combaterii exodului către statele mai avansate economic.
– Dezbatere evaluativă asupra rezultatelor de până în prezent a aplicării SUERD, cu accent pe îndeplinirea rolului instituțiilor abilitate în acest sens și a rolului jucat de Consiliul Consultativ SUERD, precum și de membrii acestuia, în impulsionarea transpunerii în practică a obiectivelor Strategiei Dunării.
– Sprijin în revitalizarea reală a procesului de transformare și standardizare urbană, reziliență digitală și inovativă a macroregiunii, printr-o contribuție mult mai proactivă din partea decidenților și a întregii societăți românești.
INFORMAȚII EVENIMENT
Evenimentul se va desfășura luni, 28 iunie 2021, începând cu ora 14.30
Online în aplicația Go ToMeeting. Link-ul de accesare este: https://global.gotomeeting.com/join/415154549, Cod de acces: 415-154-549