Marţi, 29 iunie, se împlinesc 500 de ani de la redactarea Scrisorii lui Neacşu, cel mai vechi text datat, în limba română, care se păstrează până astăzi. Scrisoarea a fost trimisă din Câmpulung Muscel, de către negustorul Neacşu lui Johannes Benkner, judele Braşovului, şi se referea la mișcările militare ale Otomanilor la Dunăre și trecerea lui Mohammed-Beg prin Țara Românească.
Documentul a fost descoperit în anul 1894, de arhivarul Friedrich Wilhelm Stenner în Arhivele Naționale ale județului Brașov, unde se păstrează și astăzi.
Probabil Scrierile Rotacizante sau Scrierile Maramureșene – scrise undeva într-o mănăstire din Maramureş, datând de la începutul sec. al XV-lea – sunt cele mai vechi scrieri în Limba Română însă manuscrisele originale nu s-au păstrat.
Cea mai veche scriere în Limba Română, din câte cunoaștem până astăzi, este Scrisoarea lui Neacșu de la Câmpulung din anul 1521.
Scrisoarea lui Neacșu către judele Brașovului Johannes (Hanăș, Hans, Ioan) Benkner (Bengner, Beagnăr) – în funcţie de pronunţiile română, germană sau maghiară ale acestui nume – primarul, primul magistrat, Burgermeisterul Cetăţii Braşovului, a fost redactată probabil în 29/30 iunie 1521 la Dlăgopole, numele slav al orașului Câmpulung-Muscel. În scrisoare nu este menționată data, stabilirea acesteia făcându-se pe baza evenimentelor istorice descrise și a persoanelor implicate. Din acea vreme mai există și alte documente istorice privind campania de cucerire a Ungariei a sultanului Soliman Magnificul.
Documentul original pe hârtie, cu pecete aplicată pe verso, se referă la mişcările militare ale Otomanilor la Dunăre şi trecerea lui Mohammed-Beg prin Ţara Românească. El conţine un secret de mare importanţă, avertizându-l pe Johannes Benkner, judele Braşovului, despre o invazie a turcilor asupra Ardealului şi Ţării Româneşti ce tocmai se pregătea la sudul Dunării.
Scrisoarea se încadrează în ansamblul istoric al relațiilor foarte strânse dintre negustorii sași din Brașov și cei din orașele din Moldova și Țara Românească.
Textul scrisorii: „Mudromu I plemenitomu, I cistitomu I bogom darovanomu jupan Hanăş Bengner ot Braşov mnogo zdravie ot Nécşu ot Dlăgopole. (= Preaînţeleptului şi cinstitului, şi de Dumnezeu dăruitului jupân Hanăş Bengner din Braşov multă sănătate din partea lui Neacşu din Câmpulung, n. n.). I pak (=şi iarăşi) dau ştire domnie tale za (=despre) lucrul turcilor, cum am auzit eu că împăratul au eşit den Sofiia, şi aimintrea nu e, şi se-au dus în sus pre Dunăre. I pak să ştii domniia ta că au venit un om de la Nicopole de miie me-au spus că au văzut cu ochii lor că au trecut ciale corăbii ce ştii şi domniia ta pre Dunăre în sus. I pak să ştii că bagă den toate oraşele câte 50 de omin să fie de ajutor în corăbii. I pak să ştii cumu se-au prins neşte meşter(i) den Ţarigrad cum vor treace ceale corăbii la locul cela strimtul ce ştii şi domniia ta. I pak spui domniie tale de lucrul lui Mahamet beg, cum am auzit de boiari ce sunt megiiaş(i) şi de generemiiu Negre, cum i-au dat împăratul sloboziie lui Mahamet beg, pe io-i va fi voia, pren Ţeara Rumânească, iară el să treacă. I pak să ştii domniia ta că are frică mare şi Băsărab de acel lotru de Mahamet beg, mai vârtos de domniile voastre. I pak spui domniietale ca mai marele miu, de ce am înţeles şi eu. Eu spui domniietale iară domniiata eşti înţelept şi aceste cuvinte să ţii domniiata la tine, să nu ştie umin mulţi, şi domniile vostre să vă păziţi cum ştiţi mai bine. I bog te veselit. Amin.”(=Şi Dumnezeu să te bucure. Amin) .
Forma limbii române folosite în scrisoare este foarte asemănătoare celei folosite în prezent, nu mai puțin de 175 din totalul de 190 de cuvinte românești folosite în text au origine latină, excluzând cuvintele repetate și substantivele proprii. Textul are unele particularități fonetice şi gramaticale, unele din formele incorecte se datorează scrierii cu litere chirilice, care are probleme cu notarea unor sunete românești ca î și ă.
Împăratul despre care menţionează Scrisoarea informează că „au eşit den Sofiia”, este Soliman al II-lea Magnificul, supranumit şi Cuceritorul, Legislatorul, cel mai mare sultan al turcilor din toate timpurile.
Sub domnia lui imperiul atinge culmea puterii militare şi politice. În perioada Scrisorii lui Neacşu, pregătea marea campanie de cucerire a Ungariei, campanie ce va lua sfârşit după cinci ani, în 1525, odată cu bătălia de la Mohacs. Obişnuia să pună să i se ţină un jurnal de campanie foarte amănunţit. Graţie acestui jurnal, raportat de istorici, scrisoarea boierului Neacşu a putut fi datată foarte precis: 29/30 iunie 1521, când sultanul ordona ieşirea armatelor sale din Sofia. În ceea ce priveşte pregătirile lui Soliman şi ale generalului său Mehamet-beg, la sudul Dunării, există încă 15 scrisori din aceeaşi vreme, redactate în limba latină, adresate de regele Ungariei, Ludovic al II-lea Iagelonul, papei, regilor Angliei şi Poloniei, şi vasalilor săi din Transilvania.
Mehamet-beg, „lotrul”, era sângeapul Nicopolei, cunoscut şi sub numele de Mehmet fiul lui Ali-beg Mihaloglu, unul dintre cei mai activi colaboratori ai sultanului. În aprilie 1508, îl instala pe tronul Ţării Româneşti pe Mihnea zis „cel rău”, peste doi ani, în 1510, garanta pentru Vlăduţ, fiul lui Vlad Călugărul, mijlocind împăcarea cu partida Craioveştilor, în martie-mai 1522, îl izgonea pe Theodosie, fiul lui Neagoe Basarab, şi instaura, pentru scurt timp, administraţia turcească, cu paşale şi subpaşale, numiţi să guverneze oraşele şi satele ţării etc.
„Băsărăb” este Neagoe Basarab care urcase pe tronul Ţării Româneşti în 1512 şi avea să mai domnească până la 15 septembrie 1521, când murea, la nici trei luni de la redactarea Scrisorii lui Neacşu. Om de o imensă cultură, el însuşi scriitor, Neagoe Basarab s-a dovedit un mare protector al artei şi culturii. El a ştiut, ca şi alţi suverani europeni contemporani lui, să facă din acestea nu simple ornamente, ci mijloace suplimentare de acţiune şi de putere care să-şi orbească rivalii. Chemat în Ţara Românească cu ocazia sfinţirii bisericii episcopale de la Curtea de Argeş, o capodoperă arhitectonică a acelei vremi, Gavril Protul (cel dintîi dintre egumenii de la Athos) a compus între anii 1517 şi 1519 o scriere, care, deşi privea Viaţa lui Nifon, fost mitropolit al Ţării Româneşti în vremea lui Radu cel Mare, nu era altceva decât un elogiu al figurii lui Neagoe, insistent prezentat ca fiind din „neamul cinstiţilor şi preacucernicilor Basarabi”.
Neacşu este cunoscut din timpul domniei lui Vlad cel Tânăr (1510-1512), în legătură cu un proces de datorii pe care îl avea cu negustorii brașoveni, pe când făcea negoţ cu mărfuri turceşti şi avea oameni, printre alţii chiar pe ginerele său, Negre, pomenit în textul scrisorii, care le treceau din sudul Dunării prin Ţara Românească şi de aici în oraşele din Transilvania. Aşa s-ar explica legatura lui cu junele Braşovului, care şi-l făcuse corespondent informator în legătură cu manevrele armatelor turceşti.
Hans Benkner este cunoscut ca jude sau primar al Brașovului din 1511 dar şi multă vreme după data primirii scrisorii de la Neacşu din Câmpulung, în 1545 şi în 1559. Se poate presupune, însă, că au fost doi Burgermeisteri ai Braşovului cu acest nume, tată şi fiu, ştiut fiind că, în multe cazuri, magistratura cetăţii se moştenea.
Împreună cu alţi doi fruntaşi ai comunităţii săseşti, Fuchs şi Honterus (acesta din urmă fiind celebrul predicator şi cărturar, militantul cel mai activ al lutheranismului), întemeiase la Braşov o „moară” de hârtie, prima întreprindere de acest fel de pe teritoriul românesc.
Benkner cunoştea bine limba română şi încuraja scrisul în limba română, îndemnându-i pe români la îmbrăţişarea lutheranismului, informaţiile fiind menţionate în Cronicon Fuchsis-Lupinae Oltarium, editată de J.Trausch în 1848.
În anul 1559, el îl sprijinea pe diaconul Coresi pentru a tipări „Întrebarea creştinească”, traducerea „Catehismului lutheran”, în acest sens Coresi menţionându-i numele în predoslovia Evangheliarului de la 1560.
Se presupune că numele care apare în epilogul Tetraevanghelului din 1561 al lui Coresi, este cel al fiului său Johann Benkner, care este prezentat ca sprijinitor al scrierilor în limba română.
O copie autentică a Scrisorii lui Neacşu se află la Muzeul Tiparului din Târgovişte, alături de alte “nestemate” ale scriiturii româneşti – „Liturghier” (1508), „Octoih” (1510) şi „Evanghelier” (1512) – primele cărţi bisericeşti tipărite la Târgovişte de călugărul Macarie în vremea domnitorului Radu cel Mare sau „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”, una dintre cele mai vechi capodopere ale literaturii vechi.
