Marţi, 29 iunie, Biserica Ortodoxă îi prăznuieşte pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, în această zi, în anul 67 d.Hr., ei suferind o moarte martirică la Roma, După ce au ajuns în închisoare fiindcă L-au mărturisit pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu.
Ţinand cont de faptul că în penitenciare ajung cei care au greşit, Sfinţii Petru şi Pavel au devenit exemplul de iertare şi încredere în bunătatea lui Dumnezeu pentru cei căzuţi în păcate. Petru a greşit pentru că s-a lepădat de Hristos, iar Pavel pentru că i-a prigonit pe creştini, însă, amândoi au fost iertaţi. Pentru acest motiv, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel au fost numiţi ocrotitori ai penitenciarelor din România.
Sfântul Apostol Petru a fost fiul lui Iona şi fratele lui Andrei, cel dintâi chemat de Iisus să fie Apostol, şi s-a născut în Betsaida Galileei.
Numele său iudeu era Simon, însă Mântuitorul îl va numi Chifa (piatră).
Credinţa sa iudaică a moştenit-o din familie şi a cultivat-o la sinagogă, într-un context iudaic, dar elenizat, din Galileea, populată cu un amestec de grupuri etnice diferite.
Ele era căsătorit şi pescar de meserie, iar locul preferat pentru pescuit era lacul Ghenizaret. Această îndeletnicire l-a învăţat să înfrunte valurile, să se ostenească, să se bucure de pescuire bogată sau să-şi asume eşecul. Era o fire dinamică, spontan şi plin de zel.
Andrei l-a prezentat pe Simon lui Iisus după ce i-a spus: „Am găsit pe Mesia.“
Întâlnirea cu Iisus din Nazaret, Cel care i-a schimbat viaţa, avea să-l facă din pescar obişnuit „pescar de oameni”, adică Apostol ca să adune oameni pentru împărăţia cerurilor pe care o predica Sfântul Ioan Botezătorul. Iisus a spus, atunci: „Pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăţia cerurilor.”
El a mărturisit în numele apostolior dumnezeirea lui Hristos, însă se şi leapădă de Hristos când El este prins spre a fi răstignit.
După Înălţarea Domnului, Petru ia cuvântul în adunarea ucenicilor şi îl aleg ca apostol pe Matia în locul lui Iuda. În ziua Cincizecimii, după predica Sfântului Apostol Petru, se botează trei mii de persoane.
Petru era un om simplu, el nu vorbea limba greacă, de aceea, mai târziu a fost ajutat în misiunea sa de ucenicul său, Ioan Marcu, acesta fiind traducător pentru el din ebraică în greacă.
Sfântul Apostol Petru a propovăduit în Ierusalim, Iudeea, Samaria, în Asia Mică până în Babilon şi, în ultima parte a vieţii, la Roma. Sfântul Petru a murit răstignit pe cruce, cu capul în jos, în anul 67 D.Hr., la 29 iunie.
Sfantul Apostol Pavel era originar din Tarsul Ciliciei, din neamul Veniamin, fiind fiu de evrei deportaţi de romani, se numea iniţial Saul şi a fost elevul învăţatului Gamaliel. Sfântul Pavel vorbea limba greacă, era zelos, avea o vastă cultură teologică dobândită în Tars şi la Ierusalim, însă lupta împotriva creştinilor şi a participat la uciderea arhidiaconului Ştefan. Nu L-a întâlnit niciodată pe Iisus cât timp a trăit pe pământ, însă, pe calea Damascului, acesta i s-a arătat într-o lumină orbitoare, mustrându-l: „Saule, Saule de ce mă prigoneşti?”. Saul a înţeles că Iisus din Nazaret este viu şi că El este cu adevărat Mesia şi că Iisus Hristos este Capul Bisericii, iar Biserica este Trupul Său. Saul lovea în creştini, iar Iisus Hristos simţea durerea lor, căci viaţa lor era viaţa Lui şi viaţa Lui era viaţa lor.
Se converteşte, apoi, primeşte botezul de la Anania, episcopul Damascului şi devine Pavel Apostolul, misionarul cel mai zelos al lui Iisus Hristos şi al Bisericii Sale. Sfântul Apostol Pavel a pornit în trei mari călătorii misionare şi a scris 14 epistole care se găsesc în Sfânta Scriptură. A fost decapitat din porunca împăratului Nero, în anul 67 D.Hr, în ziua de 29 iunie.
Aşadar, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt doi oameni diferiţi, chemaţi de Iisus Hristos să vestească aceeaşi Evanghelie a iubirii milostive şi a mântuirii lumii.
Sfinţii Apostoli, diferiţi ca loc de naştere şi cultură sau formare profesională, au fost chemaţi la apostolat tot în mod diferit şi au primit de la Iisus Hristos şi de la Biserică misiuni diferite: Sfântul Petru începe predicarea Evangheliei la iudei, iar Sfântul Pavel la neamuri de etnii diferite.
Sfântul Petru apare primul în listele celor doisprezece Apostoli, iar Sfântul Pavel este cel de-al treisprezecelea Apostol – deşi chemat ultimul ca timp, devine primul ca zel misionar – , Sfântul Andrei este cel dintâi chemat, iar Sfântul Ioan este cel mai iubit ucenic.
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel s-au confruntat, în vremea lor, cu diferite greutăţi, prima dintre acestea fiind o religiozitate confuză, care confunda pe Dumnezeu Creatorul cu creatura, atitudine care suprima libertatea persoanei şi înlesnea formele de sclavie spirituală şi socială.
Apoi, s-au confruntat cu suficienţa filosofiei greco-romane care nu putea accepta Crucea şi Învierea lui Hristos, izvorâte tot dintr-o sclavie a spiritului.
De asemenea, Sfinţii Apostoli s-au confruntat cu autosuficienţa şi ostilitatea puterii politice imperiale, după ce, prin epistolele lor, au cerut să fie respectată autoritatea politică imperială, autoritatea administrativă şi militară, văzute de ei ca slujitori ai binelui comun şi pedepsitori ai răufăcătorilor.
De aceea, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel rămân pentru noi mari învăţători ai credinţei, misionari model şi rugători statornici pentru viaţa şi unitatea Bisericii lui Hristos, iar prin viaţa, faptele şi scrierile lor, ne îndeamnă să-L iubim pe Hristos, Evanghelia şi Biserica Sa, să lucrăm pentru vindecarea şi mântuirea tuturor oamenilor fără deosebire de rasă şi gen, de etnie şi clasă socială.
Ei rămân dascăli ai iertării, unităţii şi ai sfinţeniei şi ne învaţă să ne rugăm neîncetat, să săvârşim cu iubire milostivă faptele bune, dar să nu contăm niciodată pe noi înşine mai mult decât pe harul lui Dumnezeu Cel viu, arătat în Iisus Hristos.
Căci ei au pătimit slujind şi mărturisind pe Hristos până la moarte martirică.
Din cauza faptului că Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel au fost în temniţă pentru că L-au mărturisit pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, au devenit ocrotitori ai sistemului penitenciar din România, fiindcă cei ajunsi în penitenciare sunt persoane care au greşit faţă de Dumnezeu, precum au greşit şi ei.
Tradiţia pune arestarea celor doi pe seama persecuţiei din timpul lui Nero, care a început din anul 64 D.Hr., când incendierea Romei a fost atribuită creştinilor şi tot potrivit tradiţiei, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel ar fi fost întemniţati pentru un timp în aceeaşi celulă, în Închisoarea Mamertina din Roma – unica temniţă a Romei din timpul regilor şi tribunilor şi cea mai veche închisoare a cetăţii romane, ridicată undeva în secolul al VII-lea Î.Hr. – , care se afla la câţiva paşi de Arcul lui Septimiu Sever, în apropiere de impunatorul edificiu al Curiei.
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt sărbătoriţi pe 29 iunie, aceasta fiind data morţii lor martirice, dar şi fiindcă, tot pe 29 iunie, au fost mutate sfintele lor moaşte în locul numit „ad catacumbas”, de pe Via Appia din Roma, în anul 258.
Praznicul Sfinţilor Apostoli vine după o perioadă de post, care variază ca durată, în funcţie de data Sfintelor Paşti. Postul începe întotdeauna luni după Duminica Tuturor Sfinţilor, iar conform Pascaliei Bisericii Ortodoxe Române, postul Sfinţilor Apostoli poate oscila între 28 de zile, atunci când Paştele cade pe 4 aprilie, până în situaţia în care poate fi desfiinţat, atunci când Paştele este prăznuit după data de 1 mai. În aceste situații, s-a hotărât ca postul să se ţină două sau trei zile înainte de sărbătoarea Sfinților Apostoli.
Postul Sfinţilor Petru şi Pavel – sau Postul Cincizecimii, datorită darurilor Sfântului Duh, care s-au pogorât peste Sfinţii Apostoli – este considerat uşor, în fiecare sâmbătă şi duminică se face dezlegare la peşte, vin şi ulei, precum şi la sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul (24 iunie), și la alte sărbători de sfinți rânduiți de Biserică.
* * * * * *
În tradiţia noastră populară, în ziua praznicului Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel este marcat Sânpetru – cel mai cunoscut „sfânt” al calendarului popular – , care apare fie ca personaj pământean, fie ca divinitate celestă.
Este ziua care marchează mijlocul verii agrare şi timpul secerişului.
Sânpetru apare, în povestirile populare, ca om obişnuit – se îmbracă în straie ţărăneşti, se ocupă cu agricultura, creşterea animalelor şi, mai ales, cu pescuitul. Sânpetru este credincios, foarte harnic şi bun sfetnic, iar conform tradiţiei este luat de Dumnezeu în cer, unde i se încredinţează porţile şi cheile Raiului. Acolo, fiind mai mare peste cămările cereşti, împarte hrană animalelor sălbatice, în special lupilor, şi fierbe grindina pentru a o mărunţi.
Există credinţa că, la marile sărbători – Crăciun, Anul Nou, Bobotează, Mucenici, Sângeorz, Sânziene – , Sânpetru poate fi văzut de pământeni la miezul nopţii, când se deschide pentru o singură clipă cerul, el stând la masa împărătească în dreapta lui Dumnezeu.
În anumite regiuni ale ţării, sărbătoarea este anunţată de anumite repere cosmice şi terestre – apariţia licuricilor, amuţitul cucului, răsăritul constelaţiei Găinuşei şi altele.
Se spune că, începând cu ziua de Sânpetru, cucul şi privighetorile nu mai cântă.
În tradiţia populară, se spune că dacă până în acestă zi nu se scutură merii, sunt ocrotite ogoarele de căderea grindinei.
De asemenea, a rămas din vremuri de demult tradiţia că în această zi Sânpetru pocneşte din bici, iar scânteile care apar cu acest prilej se transformă în licurici, care-i călăuzesc pe călătorii rătăciţi pe drumuri de munte sau în pădure.
În ziua aceasta, denumită şi Moşii de Sânpetru, există tradiţia de sfinţire, la biserică, a unor pachete cu colaci, lumânări, mere dulci şi mere acrişoare, apoi, aceste ofrande se împart oamenilor săraci pentru sporul casei şi pentru sănătate.
Se mai spune că oamenii pistruiaţi trebuie să se spele pe faţă cu apă la miezul nopţii de Sânpetru, când cântă cocoşul, astfel că pistruii nu se vor mai înmulţi.
De asemenea, tradiţia rămasă din strămoşi, spune că dacă tună şi fulgeră în ziua Sfinţilor Apostoli, nucile şi alunele vor fi viermănoase şi, de asemenea, că în această zi se respectă sărbătoarea lupilor: nu se pun capcane, iar lupii nu se alungă cu focuri de armă, pentru ca aceste animale sălbatice să fie îmblânzite şi să nu fure vitele din gospodării.
