Promovabilitatea la examenul de Evaluare Națională este de peste 80%

Realizator: Judeţele Cluj, Suceava, Brăila, Prahova și municipiul București sunt fruntașe la Evaluarea Națională. Peste 80% dintre elevii care au dat examenul l-au și luat. Primele rezultate înaintea contestațiilor au fost afișate dimineață. Potrivit acestora, 120 de candidați au obținut nota maximă.
Reporter: Felicia Mocanu – La Evaluarea Națională din acest an au fost 120 de medii de 10 – potrivit rezultatelor publicate de Ministerul Educației. Cele mai multe sunt în județul Cluj, unde 15 elevi au obținut media maximă, Bucureștiul fiind pe poziția a doua, iar pe a treia poziție se află județul Timiș, cu 8 medii de 10. Aceste rezultate sunt înainte de contestații. Anul trecut au fost 892 de medii de 10 în toată țara, un record pentru Evaluarea Națională, anul acesta fiind de șapte ori mai puține, iar în 10 județe nu a fost înregistrată nicio media de 10. Dintre cei 123.122 de candidați prezenți, 94.526 au obținut medii mai mari sau egale cu 5, reprezentând o rată de 76,80%, în ușoară creștere comparativ cu anul trecut când a fost înregistrat un procent de 76,10%. În acest an, 5 elevi au fost eliminați din cauza unor tentative de fraudă. Lucrările acestora au fost notate cu nota 1. Contestațiile pot fi depuse în cursul acestei zile în intervalul orar 16:00 – 19:00 și mâine, între orele 8:00 – 12:00. Rezultatele finale vor fi afișate în data de 4 iulie./pvelisar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 iunie)