După intrarea în război, generalul Antonescu a cerut Comandamentului german să lase Armatei Române misiunea de a cuceri orașul – port Odesa. Au fost concentrate masive forțe care au luat cu asalt liniile fortificate care apărau orașul. S-au dat lupte grele. În timpul asediului orașului Odesa, aviația română a efectuat numeroase misiuni pentru culegerea de informații despre apărarea sovietică. În aceste misiuni au fost folosite avioanele Escadrilei 3 recunoaștere îndepărtată, specializată în fotografiere aeriană. Această escadrilă era dotată cu avioane engleze Bristol Blenheim, avioane bimotoare care atingeau viteza de 428 km/h – o viteză mare pentru epoca respectivă. Unul dintre piloții acestei escadrile care a executat misiuni în zona Odesa a fost locotenentul aviator Adrian Carp.
„Misiunile erau de recunoaştere. Căutam să găsim aerodroame cu avioane inamice, porturile cu vapoare, gările, trenurile, coloane motorizate. Urmăream convoaiele de vapoare pe mare care aprovizionau Odesa, care veneau dinspre Crimeea sau chiar din Caucaz. Plecam noaptea pe la 2.00 …pe la 3.00. Urmăream pe mare convoaiele să vedem care vin înspre Odesa. Fotografiam şi după noi se declanşau bombardamentele. În Crimeea şi, mai departe, spre Nipru şi Don am descoperit vreo șapte poduri sub apă. Pe care le -am fotografiat. Şi fiindcă erau păzite straşnic, ne duceam în zori, când nu erau dezmorţiți. Veneam puţin de sus în picaj, ca să nu ţinem înălţimea dreaptă – cum îi convine la [artileria] antiaeriană… veneam în picaj ca să le putem fotografia pe toate. Şi am descoperit mai multe poduri din vase. Acolo unde erau aglomerări de trupe. Noaptea le ridicau deasupra apei şi treceau trupele, ziua le coborau sub nivelul apei cam la 20-30 de centimetri, poate juma’ de metru şi tot puteau să treacă trupe… Podurile astea erau legate la mal de nişte stâlpi într-o parte şi de alta. Noaptea le ridicau la suprafaţă şi treceau normal şi ziua – ca să nu se vadă – le băgau sub apă. Noi am observat aglomerări de trupe în pădurile de pe malul Nistrului, pe la Crâuleni şi Dubăsari şi… i-am urmărit… ducându-ne noaptea înspre ziuă, când ei le băgau sub apă. Am prins o dată unul şi pe urmă le-am urmărit pe toate. Le-am găsit. Au fost şi ele distruse.
Eu am făcut mai multe misiuni ca să fotografiem Odesa. La ultima misiune am decolat la ora 16.00 ca să facem fotografii pentru armată. Înaintea noastră a plecat un coleg care nu a putut să termine misiunea pentru că artileria antiaeriană [sovietică] era infernală. Şi am plecat noi după coleg, după vreo oră şi ceva. Antiaeriana [sovietică] era tot aşa infernală! Trăgeau cu toate tunurile… înaintea noastră se făceau globuri de fum cât blocurile de 10 etaje! Şi zguduiau avionul. Totuşi n-am vrut să plecăm, am vrut să terminăm misiunea! Am crezut că merge bine tot timpul. Şi a venit un proiectil în plin şi a rupt botul avionului. A omorât telegrafistul. Navigatorul a fost rănit. Eu, care eram pilot, am fost rănit şi am fost azvârlit cu capul în jos prin faţa avionului, unde fusese botul avionului care dispăruse. Altimetrul arăta 26000 picioare. Asta înseamnă peste 8000 metri … nu ştiu, poate greşesc eu, dar în orice caz, peste 7000 metri. Noi ne-am urcat fiindcă băieţii care prelucrau pozele ne-au spus: „Suiţi-vă cât mai sus că noi le facem”. Deci, avionul nostru a fost lovit. Motoarele mele au căzut peste cisternele cu benzină din Odesa. Le-am incendiat. Eu nu le-am ochit. Eu n-am nici o vină. Sau nu am nici un merit. Aşa o fost să fie! Am căzut cu parașuta lângă un grup de soldați [sovietici] care m-au călcat în picioare. Un comandant de-al lor, eu nu ştiu ce grad o fi avut, m-a lovit de vreo cinci ori în cap cu cizmele, până am leșinat”.
[Interviu realizat de Octavian Silivestru, 1993]
