Peste 70% dintre românii din diaspora folosesc rețelele sociale pentru a se informa despre ce se întâmplă în țară

Peste 70% dintre românii din diaspora folosesc rețelele sociale pentru a se informa despre ce se întâmplă în țară

Majoritatea acestora locuiesc în alte țări de peste 10 ani

Reprezentanții RePatriot – un proiect al Romanian Business Leaders (RBL), au prezentat astăzi rezultatele cercetării sociologice “Comunicarea cu românii de pretutindeni”, un sondaj relevant la care au răspuns 1141 români din 31 de țări. Tot astăzi, s-a anunțat organizarea Repatriot Summit 2021, la care vor participa peste 200 antreprenori români cu afaceri de succes în străinătate.

Pentru a afla cât mai multe despre barierele de comunicare a românilor de pretutindeni cu țara, Repatriot a realizat și anul acesta un studiu, finalizat în luna iunie, pe un eșantion de 1.141 de români care trăiesc în afara granițelor – în țări precum Germania, Spania, Italia, UK, Irlanda, SUA, Germania, Franța, plecați din aproape toate județele României.

La întâlnirea cu presa de azi a fost anunțat și Summitul Repatriot 2021 – “Credem în România”, care va fi deschis pe 30 septembrie la Palatul Parlamentului, iar sesiunile Summitului și Gala “Top 100 Români de Pretutindeni” vor avea loc la Sinaia în perioada 1-3 octombrie.

Conform sondajului, peste 82 % dintre românii din Diaspora preferă să comunice online cu cei din țară, prin Whatsapp în primul rând (81% dintre aceștia), și în proporție mai scăzută prin e-mail și Instagram.

Aproape 67% dintre respondenți comunică cel mai mult cu părinții, iar 70% dintre aceștia spun că vorbesc cu cineva de acasă de câteva ori pe săptămână, 16% o dată pe săptămână și 5% doar o dată pe lună. Românii din străinătate preferă să primească informații diverse și știri despre România prin rețelele sociale, în proporție de peste 70 %, iar circa 30% doresc să primească informații prin e-mail sau prin aplicații mobile dedicate Diaspora.

Cu ce instituții au comunicat cel mai bine românii din Diaspora?

35,5% dintre respondenți comunică cel mai bine cu ambasadele, 30% cu bisericile din comunitățile respective, iar 25,7% sunt de părere că au o comunicare bună cu administrațiile locale din România. Indiferent de cât timp sunt plecați în străinătate, de vârstă sau de nivelul de educație, românii din afara granițelor își doresc să știe ce se întâmplă în țară și mai ales de noutățile și oportunitățile din localitatea de unde au plecat. 54% vor să primească informații despre locurile frumoase din România care ar merita vizitate, iar peste 33% sunt interesați de locurile de muncă din România și oportunități de afaceri. Astfel, se poate estima că o parte însemnată dintre românii din Diaspora ar fi dispuși să revină în România dacă găsesc locuri de muncă corespunzătoare sau află despre oportunități de afaceri.

“Aceasta cercetare arată faptul că implicarea Bisericii alături de antreprenorii buni, alături de funcționarii buni și onești ar putea reprezenta baza unei acțiuni de mai bună conectare și comunicare cu românii de pretutindeni. Pentru ca o astfel de inițiativă să aibă succes este nevoie de multă diplomație și înțelegere a slăbiciunilor existente alături de o dorință de acțiune și inteligență luminată”, a transmis Pr. Dr. Nicolae Dascălu, consilier patriarhal coordonator al Centrului de Presă Basilica al Patriarhiei Române.

Românii au deprins cunoștințe valoroase în țările de adopție și sunt dispuși să facă transferul acestora către România și să se implice în proiecte care să ajute țară să se dezvolte. Peste 54% vor să vină cu sfaturi și idei despre cum ar trebui făcute lucrurile în administrație, în timp ce peste 47% sunt dispuși să vină cu soluții concrete la probleme sociale și economice. Un procent însemnat de români, de 25%, sunt dispuși să transmită, să aducă în țară, cunoștințe tehnice și științifice dobândite în străinătate.

O comunicare mai bună, mai corectă, i-ar putea determina pe români să revină acasă? Peste 22% dintre cei chestionați au spus că da și 39% că încă nu știu. Procentul celor aflați de 20-30 de ani în Diaspora și care declară că ar veni înapoi în țară este mai mare, de peste 33%.

“Este cunoscut că avem o problemă de împăcare cu Diaspora la nivel politic și cetățenesc. Conflictul artificial creat, poate și pe un fondul istoric propagandistic de aplicare a <divide et impera> moștenit de la regimului comunist, ar trebui închis cât mai rapid. Cum putem face asta? Comunicarea și conectarea acestora cu țara poate fi un ajutor major în vremuri în care realitatea este distorsionată, valorile sunt de multe ori inversate, iar oamenii buni parcă părăsesc câmpul de bătălie”, spun organizatorii.

“Am creat deja punţi de legătură solide care stimulează repatrierea mai multor români pentru fructificarea unor oportunități de afaceri în țară. Legătura mai bună a Diasporei cu țara ajută și companiile românești să pătrundă mai ușor în piețele internaționale și ne poate da un imbold de neprețuit pentru creșterea turismului românesc. Repatriot Summit este despre gândire strategică și acțiune inspirațională pentru o Românie mai bună pentru noi și copii noștri, o Românie în care vrei să revii cu drag și din care nu dorești să pleci pentru totdeauna”, a spus Marius Bostan, om de afaceri și inițiator Repatriot.

Dragoș Anastasiu, coordonatorul – Repatriot Turism, a spus că „Fiecare român din străinătate e un Ambasador și poate promova România. Haideți să fiți turiști în România împreună cu prietenii din țara în care locuiți acum! Avem o țară minunată!”

Mesajul Repatriot se concentrează pe o conectare mai bună a românilor cu spirit antreprenorial pentru că România oferă multe oportunități ce pot fi fructificate mai bine prin puntea făcută între mediul de afaceri național și cel din Diaspora.

“Invităm alături de noi toți românii din diaspora care vor să redescopere România autentică. În 6 iulie, la ora 19:00, avem un nou eveniment din seria Repatriot Turism Talks. Ediția a II-a, “Hai în Oltenia”, care va reuni antreprenori și profesioniști în turism din Oltenia, alături de autorități locale, pentru a discuta despre potențialul turistic al acestei regiuni”, a transmis Hilde Brandl, fondator UNITH2B, voluntar Repatriot și Antreprenorești.

Prezentarea sondajului îl puteți descărca de aici.

Mai multe despre ediția a șasea a Repatriot Summit puteți urmări pe rețele sociale și pe https://repatriot.ro/summit-2021.

Despre RePatriot

RePatriot este o platformă de inspirație și informație care își propune să faciliteze accesul românilor din străinătate la oportunitățile din țară. Construim instrumente de sprijin, oferim consiliere, mentorat, educație de afaceri, coalizăm forţe instituţionale importante alături de personalităţi şi societatea civilă. Proiectul are ca suport online website-ul www.repatriot.ro și RePatriot App, unde sunt incluse mai multe informații despre proiect și inițiativele RePatriot, povești de succes ale românilor de pretutindeni, ghiduri pentru antreprenori, evenimente, oportunități, oferte de joburi, posibilități de finanțare și altele. Mail multe pe www.repatriot.ro.


Pentru orice alte detalii, declarații, informații suplimentare: Andra Giucă, RePatriot Communication Manager și Managing Partner Voss Review – 0726.550.801 / andra@vossreview.com.