Joi, 1 iulie, se împlinesc 105 ani de la naşterea actriţei americane de film Olivia de Havilland, cel mai longeviv star al epocii de aur al Hollywood-ului. Cel mai faimos rol al său este cel al lui Melanie Hamilton din filmul „Pe aripile vântului” (1939), care îi aduce prima sa nominalizare la Premiile Oscar, pentru cea mai bună actriță în rol secundar. Va ajunge să câștige două Oscaruri pentru cea mai bună actriță, pentru filmele „To Each His Own” (1946) și „The Heiress” (1949). A avut de asemenea o carieră de succes în teatru și televiziune.
Olivia de Havilland a fost portretizată ca o femeie frumoasă, plină de farmec, sigură pe sine şi cu mult înaintea timpului său în privinţa importanţei egalităţii şi respectului pentru femei la Hollywood.
Olivia Mary de Havilland s-a născut la 1 iulie 1916 la Tokyo, în Japonia, fiind fiica unei foste actriţe de origine britanică şi a unui profesor de engleză şi avocat. Numele ei provine de la bunicul patern, a cărui familie era din Guernsey în Insulele Channel.
Când împlinea doar trei ani, părinţii ei au divorţat, iar ea s-a mutat cu mama şi sora ei în Saratoga, California.
După absolvirea liceului, Olivia s-a înscris la Mills College din Oakland.
În anul 1935, a renunţat la colegiu, după ce a fost descoperită de regizorul austriac Max Reinhardt, care i-a atribuit rolul Hermia în „Midsummer Night’s Dream” de William Shakespeare.
La scurt timp, ea a semnat un contract pe şapte ani cu studiourile Warner Brothers, apărând în filme alături de idolul de capă şi spadă Errol Flynn. Cei doi au făcut opt filme împreună, între care celebrele în epocă „The Charge of the Light Brigad” (1936) şi „The Adventures of Robin Hood” (1938).
În anul 1939 a fost distribuită în primul rol important pentru cariera ei. Regizorul David O. Selznick i-a oferit rolul Melaniei Hamilton Wilkes, în „Gone with the Wind” (”Pe aripile vântului”), unde a jucat alături de Vivien Leigh, Clark Gable şi Leslie Howard. Pentru acest rol, Olivia a fost pentru prima dată nominalizată la premiul Oscar. Filmul a fost un succes răsunător, câştigând opt premii Oscar şi aducând câştiguri mai mari decât orice alt film de până atunci.
Olivia va juca alături de Charles Boyer şi Paulette Goddard în „Hold Back the Dawn” (1941). Cu prestaţia din acest film, de Havilland a fost nominalizată la Oscar pentru a doua oară.
În 1941, de Havilland a devenit cetăţean al Statelor Unite, în 1943, a semnat un contract cu Paramount Pictures, iar în 1946 a jucat în „The Dark Mirror”.
Au urmat „My Cousin Rachel” (1952), „Hush …Hush Sweet Charlotte” (1964), unde a jucat alături de vechea sa prietenă Bette Davis, „Airport 77” (1977), „The Fifth Musketeer” (1979), „Charles and Diana: A Royal Romance” (1982), „Anastasia: The Mystery of Anna” (1986), „The Woman He Loved” (1988).
În anul 1962, Olivia de Havilland a publicat cartea „Every Frenchman Has One”, o reconstituire a vieţii din Franţa, care a devenit best-seller.
De-a lungul timpului a fost distinsă cu Marele Premiu al Criticii din New York pentru peliculele „The Snake Pit” (1948) şi „The Heiress” (1949), Premiul Oscar în 1947 pentru „To Each His Own” (1946) şi în 1950 pentru „The Heiress” (1949), Globul de Aur în 1950 pentru „The Heiress” (1949) şi în 1987 pentru „Anastasia: The Mystery of Anna” (1986).
De Havilland a jucat ultima dată în filmul de televiziune din anul 1988, „The Woman He Loved”.
În anul 1993, Olivia de Havilland a vândut cea mai mare parte din colecţia ei Dior la o licitaţie care a avut loc la Londra.
În anul 2003, a participat la Los Angeles la a 75-a aniversare a premiilor Oscar, în iunie 2006 a apărut pentru ultima oară în public, la Hollywood unde i s-a organizat o ceremonie de omagiere, iar în 2008 a primit „US National Medal for the Arts” din partea preşedintelui de atunci George W. Bush.
În 2009, a fost vocea naratorului dintr-un film documentar despre terapia prin artă pentru pacienţii bolnavi de Alzheimer.
Olivia de Havilland declara, în acea perioadă, în revista „Vanity Fair” că longevitatea ei se datorează celor trei „L” din viaţa sa: „love” (iubire), „laughter” (râsete) şi „light” (lumină). „Savurez fără îndoială ideea de a fi trăit un secol. Îţi poţi imagina asta? Ce realizare!”, spunea atunci actriţa.
În anul 2015, într-un interviu publicat în revista americană „Entertainment Weekly”, ea afirma că este minunat să poată păstra vie memoria filmului „Pe aripile vântului”.
La 17 septembrie 2019, o colecţie de 27 de haine purtate de celebra actriţă Olivia de Havilland, dintre care unele purtate de legenda de la Hollywood în filme în urmă cu peste 50 de ani, a fost scoasă la licitaţie de casa Hindman din Chicago. Erau creaţii haute couture Christian Dior pe care Havilland, care tocmai împlinise 103 ani, le purtase la gale şi premiere de film între anii 1954 şi 1989. Printre obiectele vestimentare se număra o rochie verde Dior pe care actriţa a purtat-o în filmul „Hush…Hush, Sweet Charlotte” (1964), o rochie de zi în care a fost fotografiată cu o zi înainte de căsătoria din 1955 cu cel de-al doilea soţ Pierre Galante şi opt rochii de seară, cu preţuri de pornire între 300 şi 5.000 de dolari.
Să mai spunem că sora ei a fost actriţa Joan Fontaine şi că a fost căsătorită de două ori, prima dată cu scenaristul şi nuvelistul american Marcus Goodrich, între 26 august 1946 şi 1953, apoi cu jurnalistul francez Pierre Galante, între 2 aprilie 1955 şi 1979, având doi copii, pe Gisèle Galante şi pe Benjamin Briggs Goodrich.
Actriţa Olivia de Havilland, a murit la 26 iulie 2020, la Paris, la vârsta de 104 ani.
