Odată cu venirea lunii iulie se apropie și mult așteptata ediție, din 2021, a Festivalului Internațional de Film de la Cannes. Dincolo de faptul că regizorul Cristian Mungiu a fost numit în acest an președinte al secțiunii Semaine de la Critique, România este bine reprezentată, cu nu mai puțin de patru producții, prezente în secțiunile Quinzaine des Réalisateurs, Cinéfondation și Semaine de la Critique. ICR Paris susţine prezenţa românească la cea de-a 74-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Cannes, care va avea loc în perioada 6-17 iulie 2021.
Quinzaine des Réalisateurs este secțiunea dedicată „noilor voci”, concentrându-se pe viziuni unice, care reflectă bogăția și diversitatea cinematografiei contemporane.
Scurtmetrajul „When Night meets Dawn”, regizat de Andreea Cristina Borțun, va fi difuzat în premieră mondială cu această ocazie. Filmul urmărește o zi din viața unui adolescent, aflat în explorarea identității. Pe străzile fierbinți ale unui oraș ciudat, acesta pornește în căutarea noului său prieten. Odată cu căderea nopții, natura din jurul său devine exotică, iar experiența căutării, una viscerală. Filmul Intregalde, realizat de Radu Muntean, va fi prezent și el în secțiunea Quinzaine des Réalisateurs. ICR Paris sprijină, împreună cu Ambasada României de la Paris, prin comunicare și găzduirea unor proiecții pentru presă, prezența acestui film la Cannes.
Trei prieteni se află în obișnuita lor excursie umanitară de sfârșit de an. Călătorind într-un jeep, pe drumurile neasfaltate ale satului Întregalde, întâlnesc un bătrân singur, pe care încearcă să-l ajute să ajungă la gaterul unde pretinde că lucrează. Când mașina lor rămâne blocată într-un șanț în pădure, gaterul se dovedește a fi abandonat. Sunt astfel nevoiți să petreacă noaptea împreună cu bătrânul senil, timp în care ideile lor despre empatie și ajutor încep să fie puse la îndoială.
Cinéfondation este o secțiune creată în 1998, dedicată susținerii proiecțiilor de film ale regizorilor și producătorilor tineri. În cadrul acestei secțiuni, va fi prezentat scurtmetrajul „Prin oraș circulă scurte povești de dragoste”, regizat de Carina Dașoveanu. Lili, o taximetristă de 36 de ani, încearcă să își salveze căsnicia sa cu Dani, un pescar amator.
Semaine de la Critique du Festival de Cannes este o secțiune paralelă, consacrată descoperirii de noi tinere talente din cinematografie, în cadrul căreia sunt selectate, în fiecare an, 10 scurtmetraje și 10 lungmetraje, fiind sunt acordate trei premii. În cadrul Semaine de la Critique va fi prezentat scurtmetrajul „Interfon 15”, în regia lui Andrei Epure. După mai multe plimbări matinale, locatarii unui bloc descoperă că femeia, care părea să doarmă în fața blocului, este de fapt moartă. Trupul fără suflare se află chiar în dreptul apartamentului de la parter, în care locuiesc Maria (37) și fiica ei de șapte ani, Matilda. Vecinii încearcă să-și justifice indiferența la decesul femeii, într-un elogiu spontan în scara blocului. Nimeni nu îi cunoaște numele, însă toată lumea cunoaște câte ceva despre biografia ei. Mai multe informații despre CANNES 2021, aici: https://bit.ly/2SHlHdA
––––––––––––
Institutul Cultural Român
Direcția Comunicare și Promovare
Aleea Alexandru nr. 38
sector 1, Bucureşti
tel. 031 7100 622
RADOR – 2 iulie