Conform datelor preliminare, în primul trimestru al acestui an, deficitul bugetului public din Ungaria a fost de 788 de miliarde de forinţi (100 HUF = 1,4008 RON), adică 6,1% din PIB. Din cauza unei creşteri mai mari a cheltuielilor faţă de venituri, soldul s-a deteriorat cu 664 de miliarde de forinţi, respectiv cu 5,1 puncte procentuale din PIB, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent – a anunţat, joi, Oficiul Central de Statistică (KSH). Deteriorarea semnificativă este consecinţa efectelor economice ale epidemiei de coronavirus şi a măsurilor luate pentru a le atenua – se arată în raport. Veniturile sectorului guvernamental au însumat în primul trimestru din acest an 5.008 miliarde de forinţi, cu 150 de miliarde, respectv cu 3,1% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Cheltuielile au crescut cu 814 miliarde de forinţi, respectiv 16,3%, ajungând la 5.796 de miliarde de forinţi. În privinţa cheltuielilor, în primul rând ca o consecinţă a măsurilor luate pentru a atenua efectele epidemiei asupra economiei, cheltuielile diverse ale guvernului au depăşit cu 330 de miliarde de forinţi (32,7%) cifrele de acum un an, însă în comparaţie cu trimestrul anterior, această sumă reprezintă doar 53,2%, fiind cu 1.180 de miliarde de forinţi mai mică. Cele 379 de miliarde de forinţi cheltuiţi pe investiţii publice sunt mai reduse cu 10 miliarde faţă de primul trimestru al anului 2020 şi cu 751 de miliarde faţă de trimestrul IV al anului precedent, ridicându-se la doar 33,5% din suma trimestrului IV./lendrefy/aionescu
MTI – 2 iulie