Cancelarul german, Angela Merkel, a semnalat o relaxare a regulilor de carantină pentru britanicii vaccinaţi complet împotriva COVID-19, în urma unei întâniri cu premierul britanic, Boris Johnson, menite să consolideze relaţiile post-Brexit.
Restricţiile de călătorie pe fondul pandemiei au constituit unul dintre principalele subiecte de pe agenda discuţiilor dintre cei doi lideri, cu prilejul ultimei vizite a lui Merkel în Marea Britanie în calitate de cancelar, în contextul în care numărul cazurilor de infectare cu varianta Delta, mai contagioasă, a virusului, continuă să crească în această ţară. „Bănuiesc că, în viitorul apropiat, cei care au primit două doze de vaccin vor putea călători din nou, fără a intra în carantină” a afirmat Merkel, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu Boris Johnson, la reşedinţa acestuia din Chequers.
Johnson a spus că programul avansat de vaccinare al Marii Britanii ar trebui să permită cetăţenilor săi să călătorească peste hotare în acest an. În timp ce Marea Britanie speră că va relaxa restricţiile de călătorie pentru cei vaccinaţi complet, la revenirea lor în ţară din străinătate, unele ţări europene, inclusiv Germania, implementează o perioadă de carantină pentru persoanele din Marea Britanie care le trec graniţa, indiferent de statusul lor de vaccinate. Tensiunile inerente legate de călătorii au fost clare, atunci când Merkel şi Johnson au discutat în contradictoriu în legătură cu decizia de a permite mulţimi mari de spectatori la meciurile de pe stadionul Wembley, în etapele finale ale Euro 2020. „Ideea crucială este că … aici în Regatul Unit am constuit un zid considerabil de imunitate împotriva bolii, prin programul nostru de vaccinare”, a spus Johnson, după ce Merkel s-a declarat „preocupată şi sceptică” în legătură cu mulţimile mari de spectatori la meciuri.
În privinţa Brexit, Jonson a subliniat că există, încă, unele chestiuni de pus la punct, în legătură cu implementarea acordului de ieşire din UE, semnat în 2020 – cu precădere la secţiunile privind Irlanda de Nord – însă ambele părţi şi-au exprimat optimismul că acestea vor putea fi depăşite. „Personal, cred că, în cadrul acestui protocol privind Irlanda de Nord … putem găsi soluţii pragmatice”, a spus Merkel. Johnson a subliniat că problemele pot fi soluţionate cu „bunăvoinţă şi răbdare”. Cei doi lideri au convenit, totodată, asupra mai multor iniţiative – de la o reuniune comună anuală a cabinetelor britanic şi german, la schimburi culturale şi programe pentru tineri./mbrotacel/gpodea
REUTERS – 2 iulie