Un grup operativ cu participarea unor experţi din Bulgaria și România trebuie să găsească o soluţie pentru a reduce coloanele de autovehicule de marfă de pe podul Vidin – Calafat. Decizia a fost luată în urma întâlnirii de joi, la Vidin, dintre ministrul interimar al transporturilor din Bulgaria, Gheorghi Todorov şi secretarul de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii din România, Adrian Covăsnianu. Problema de la punctul de frontieră a apărut în urmă cu o lună, iar coloanele de autovehicule formate la ieşirea din Bulgaria au ajuns la peste 15 kilometri. „Pentru a reduce coloanele de camioane de la punctul de frontieră de lângă Vidin, sunt necesare acţiuni comune între Bulgaria şi România„, a declarat ministrul Todorov. Un grup operativ va fi înfiinţat pentru a propune soluţii. „Acesta va include experţi din diferite servicii responsabile cu diverse tipuri de controale, astfel încât să putem reduce timpul de aşteptare de pe ambele părţi ale podului. Pentru că observăm un trafic crescut, care se datorează unor factori externi, nu atât faptului că lucrătorii de pe ambele părţi ale podului sunt inactivi sau lucrează lent„, a precizat Todorov. „Dezbaterea trebuie să înceapă pentru a se găsi şi soluţii acceptabile„, a comentat directorul executiv al Uniunii Transportatorilor Internaţionali, Iordan Arabadjiev: „Ne aşteptăm ca în următoarele săptămâni şi luni, şoferii noştri să nu mai stea 15-20 de ore, ci să treacă graniţa dintre două state membre ale UE într-un timp normal, de două sau trei ore„, a adăugat Arabadjiev.
Între 1.000 şi 1.200 de camioane traversează zilnic frontiera pe un singur sens al podului. Numărul autovehiculelor care traversează podul Vidin – Calafat este cu 15% mai mare comparativ cu aceeaşi perioadă din anul 2019, a anunţat Ministerul Transporturilor de la Sofia./ddaniela/dsirbu
www.bnr.bg – 2 iulie