Realizator: În Statele Unite președintele Joe Biden le-a cerut serviciilor de informații americane să afle cine se află în spatele unui masiv atac cibernetic. Acesta a afectat sute, posibil chiar mii de companii.
Reporter: Cătălin Gomboș – Nu suntem siguri cine s-a aflat în spatele atacului – a declarat ieri Joe Biden, care a precizat că nu pare să fie vorba de guvernul rus, dar această ipoteză nu poate fi exclusă. O companie specializată în securitatea online afirmă că atacul de tip ransomware, prin care accesul la computer este blocat până când hackerii primesc o recompensă în bani, poartă urmele unui grup de infractori ruși care a paralizat luna trecută activitatea celei mai mari companii de procesare a cărnii din lume. Reuters notează că la recentul summit pe care l-a avut cu Vladimir Putin, președintele american i-a pus în vederea acestuia să oprească atacurile cibernetice care pleacă din Rusia și l-a avertizat că în caz contrar Statele Unite vor răspunde. Serviciile de informații rusești sunt suspectate că s-ar fi aflat în spatele mai multor atacuri împotriva rețelelor americane, între care cele care au vizat alegerile din 2016 și 2020 și SolarWinds care a fost adus în discuție de mai multe ori de Joe Biden. Chiar săptămâna aceasta, Statele Unite și Marea Britanie au publicat o notă comună în care au afirmat că hackerii acuzaţi că s-ar fi amestecat în procesul electoral american din 2016 ar fi atacat în ultimii doi ani sute de organizații din întreaga lume, inclusiv instituții guvernamentale, partide politice, firme de avocatură și companii media, majoritatea situate în Statele Unite și Europa.#HUN./rpatulea/ilapadat
RADIO ROMȂNIA ACTUALITĂŢI (4 iulie)