În Cipru autorități se luptă, de sâmbătă, cu stingerea unui incendiu de proporții, izbucnit în sudul țării. Sunt victime și pagube substanțiale.
Reporter: Cristina Grecu – Președintele Ciprului, Nicos Anastasiades, spune că tragedia care a lovit acum țara este cea mai mare de la invazia turcească din 1974. El a făcut această declarație la centrul de coordonare pentru stingerea incendiului devastator, care a luat patru vieți până acum. Potrivit presei locale, este vorba despre muncitori egipteni, găsiți carbonizați în apropiere de mașina lor, de asemenea, cuprinsă de foc. De altfel, mai mult de 15 case și numeroase mașini au fost distruse pe cei 55 de km pătrați pe care s-a extins focul. Livezi de măslini și păduri au fost, de asemenea, carbonizate. Temperaturile ridicate de 40 de grade, uscăciunea cauzată de o lipsă de precipitații în ultimele trei luni și vântul puternic au împiedicat eforturile pompierilor de a stinge incendiul din sudul țării, izbucnit în apropiere re de orașul Limassol, destinație turistică, port, dar și bază militară britanică. De altfel, militarii au fost mobilizați pentru stingerea incendiului. Confruntate cu amploarea dezastrului, autoritățile cipriote au lansat aseară un apel pentru ajutor internațional.#HUN/rpatulea/ilapadat
RADIO ROMȂNIA ACTUALITĂŢI – 4 iulie