După eliberarea Basarabiei, generalul Ion Antonescu a hotărât să cucerească orașul Odesa fără sprijin german. Această operațiune militară strict românească a început în august 1941. Armata a IV-a a trecut Nistrul și a încercat să cucerească rapid Odesa. Înaintarea românilor a fost oprită de trei linii de apărare fortificate, pregătite din timp de către sovietici. Au urmat trei luni de lupte. Sovieticii au opus rezistență, au avut trei contraatacuri reușite, în urma cărora au capturat numeroase piese de artilerie și au făcut numeroși prizonieri. Deoarece luptele din Crimeea deveniseră mai importante pentru sovietici, aceștia au evacuat pe calea mării 86.000 de militari și 15.000 de civili. Pe 16 octombrie, la câteva ore după ce au plecat cu vaporul ultimii apărători din Odesa, militarii români au intrat în oraș. La luptele pentru cucerirea orașului Odesa a participat și sublocotenentului de artilerie Grigore Andrei.
“La Odesa sovieticii erau mai bine organizaţi şi cu posibilităţi de apărare mai mari, deoarece aveau acoperit spatele armatei lor de Marea Neagră şi de puternica flotă sovietică, dotată cu o tehnică modernă, devastatoare pentru forţele terestre române. Divizia a 6-a română a înlocuit pe frontul de la Dalnik o divizie epuizată şi împuţinată, ca număr de combatanţi, care a trecut în refacere. La Dalnik mi-a venit rândul să organizez un observator înaintat, ce trebuia instalat cât mai aproape de frontul de luptă. De aici să pot observa mişcările trupelor inamice din faţa mea şi să dirijez, în caz de atac sau contra-atac al inamicului, focul bateriei asupra lor. Am instalat observatorul înaintat pe un dâmb de pământ, cu o bună vizibilitate spre inamic. Săparea observatorului s-a făcut pe întuneric şi tot atunci s-a făcut şi legătura telefonică cu comanda bateriei. De jur împrejurul observatorului era un câmp uriaş cu pepeni. Noaptea, la cules de pepeni, soldaţii noştri se întâlneau [cu soldații sovietici], treceau unii pe lângă alţii fără să se ia la harţă. Episodul cel mai important în luptele de la Odesa şi care a dus la ocuparea oraşului s-a petrecut în una din zilele lui octombrie 1941. Era o zi însorită. Pe la orele 16-17, a început un cumplit bombardament asupra poziţiilor noastre. Se revărsa asupra noastră o ploaie de obuze trase de pe uscat şi de pe mare de pe vasele de război sovietice. Fusese un adevărat infern, mai ales atunci când şi aviaţia lor a intrat în luptă. Ne aşteptam ca după un asemenea bombardament, în zorii zilei următoare, inamicul ne va ataca. S-au adus peste noapte noi întăriri. În zorii zilei, mare ne-a fost mirarea că, în faţa noastră, tranşeele inamice erau părăsite. În timpul nopţii, fără ca nimeni să simtă ceva suspect, ruşii şi-au retras soldaţii şi toată tehnica militară îmbarcându-le pe vasele din portul Odesa. Astfel ne-am explicat ploaia de proiectile din ajun. Ei vroiau să scape de aceste muniţii, care consitutia un balast în retragerea lor şi nu vroiau să cadă în mâinile noastre. Am anunţat telefonic, eu şi comandantul unităţii de infanterie, pe superiorii noştri de noua situaţie creată. Ni s-a ordonat să trimitem patrule pentru a ne lămuri de situaţia de pe câmpul de luptă. Patrulele trimise au înaintat, cu prudenţă, până în marginea oraşului Odesa, fără a primi foc. Liniile de apărare ale inamicului erau părăsite. Faţă de ştirile primite de la patrule, infanteria noastră a ocupat Odesa fără incidente, dar totuşi au avut pierderi în oameni, din cauza câmpului minat. Oraşul era pustiu. Localnicii se retrăseseră prin case şi priveau din dosul perdelelor ce se întâmplă pe strada lor. Am ajuns la ţărmul Mării Negre. Astfel s-a încheiat prima etapă a războiului, prin eliberarea Basarabiei şi a Transnistriei, cu ocuparea oraşului Odesa de către trupele române. După câteva zile de odihnă, Divizia a 6-a a primit ordinul să se întoarcă în ţară în garnizoana de reşedinţă. Populaţia Bacăului ne-a primit sărbătoreşte, ca pe nişte eroi, cu buchete de flori“.
[Interviu realizat de Octavian Silivestru, 1997]
